x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Elena Udrea acuză trădarea pedeliștilor: „Se poate și mai rău pentru noi decât ce am pățit pe 9 decembrie!”

Elena Udrea acuză trădarea pedeliștilor: „Se poate și mai rău pentru noi decât ce am pățit pe 9 decembrie!”

13 Ian 2013   •   10:42
Elena Udrea acuză trădarea pedeliștilor: „Se poate și mai rău pentru noi decât ce am pățit pe 9 decembrie!”

 Deputatul PDL Elena Udrea își critică colegii de partid, fără să nominalizeze, pentru trădarea guvernelor Boc - Ungureanu.
„Pdl-istii si-au abandonat propriul guvern. Si nu de acum, sau de dupa momentul pierderii guvernarii, ci chiar de pe timpul ei. Din frustrare sau din dorinta de a nu-si afecta imaginea explicand masuri economice nepopulare, multi colegi au optat pentru varianta negarii propriului executiv. Atitudinea a luat amploare dupa plecarea de la putere si dupa alegerile interne din iunie, care chiar din aceasta abordare au fost generate, apoi a devenit principala strategie de campanie electorala pentru parlamentarele din decembrie. Criticile USL la adresa guvernului Boc au fost insusite de catre colegi, ba chiar unii au facut-o cu satisfactie, astfel incat nu a mai putut fi construit niciun mesaj national credibil de campanie. Atacurile mincinoase ale adversarilor au ramas fara raspuns din partea noastra si au sfarsit prin a deveni adevaruri in mintea alegatorilor. Iar rezultatul s-a vazut: dezastru!”, scrie Udrea, pe blogul său. „Daca si acum continuam sa ne dezicem de propria guvernare le dau dreptate celor care spun ca se poate si mai rau pentru noi decat ce am patit pe 9 decembrie!”, conchide Elena Udrea.

×