Deputatul Elena Udrea, candidat la preşedinţia Partidului Democrat Liberal (PDL), a apreciat, vineri, la Alba Iulia, că "pentru un om politic care îşi defineşte cariera ca fiind un luptător este o onoare să fii comparat cu Traian Băsescu, un politician care toată cariera lui politică s-a luptat pentru lucrurile în care a crezut", informează agerpres.ro.
Întrebată într-o conferinţă de presă cât de mult a influenţat-o în cariera politică Traian Băsescu, Elena Udrea a răspuns că ''foarte mult''.
''Sunt, aşa cum am mai spus, un om politic care s-a format la şcoala politică a lui Traian Băsescu şi este un lucru cu care mă mândresc. Au contat foarte mult lucrurile pe care le-am aflat de la preşedinte, aşa cum s-a întâmplat şi cu mulţi alţi colegi care sunt în PDL şi care au învăţat politică de la preşedinte. Este un model pentru foarte mulţi oameni politici din PDL'', a spus Udrea.
Aceasta a adăugat că atât ea, cât şi mulţi alţi colegi ai săi au venit în PDL pentru Traian Băsescu şi a subliniat că dacă va fi preşedintele PDL îşi doreşte ca ''parteneriatul'' cu preşedintele să continue şi după 2014.
În altă ordine de idei, ea a caracterizat campania la preşedinţia partidului ''o competiţie adevărată, o competiţie dificilă'' în care membrii de partid trebuie să fie convinşi şi nu să dea pur şi simplu girul unor persoane.
''Chiar dacă suntem colegi, multe lucruri s-au adunat şi nefiind discutate la timpul lor s-au acumulat şi au generat tensiuni. Deci, este o campanie, nu este uşoară şi această campanie pot să o definesc ca o luptă de a câştiga încrederea propriilor mei colegi'', a mai spus Udrea.
Ea s-a declarat convinsă că poate fi liderul de care democrat-liberalii au nevoie susţinând în acelaşi timp că în ''oricare altă situaţie'' rămâne un membru de partid ''loial, devotat, un luptător pentru PDL''.
''Dacă voi câştiga aceste alegeri îmi doresc să fiu în fruntea unei echipe puternice cu care să pot recâştiga electorat, în primul rând, şi apoi alegerile cu PDL'', a declarat Elena Udrea.
Referindu-se la contracandidaţii săi, Vasile Blaga şi Monica Macovei, Udrea a apreciat că amândoi au calităţi care îi fac redutabili: ''Domnul Blaga este un vechi membru de partid, un om care este loial partidului, un om care cunoaşte foarte bine organizaţiile, a lucrat mult cu acestea. Pe de altă parte, Monica Macovei, chiar dacă este mai nouă, are un spirit reformator care este necesar PDL-ului'', a spus Udrea.
În opinia sa noua conducere a partidului trebuie să fie formată din susţinătorii tuturor moţiunilor, să fie o echipă în care să se regăsească toate cele trei alternative, în aşa fel încât partidul să rămână unit.
"Cred că şi eu şi domnul Blaga vom rămâne loiali partidului indiferent cine va câştiga alegerile, vom rămâne oameni de echipă şi vom construi împreună cu câştigătorul din 23 martie mai departe, pentru partid", a afirmat Elena Udrea.
În ceea ce priveşte dezbaterea de la Alba Iulia, unde au existat şi democrat-liberali care i-au spus Elenei Udrea că nu o vor susţine la şefia partidului, aceasta a apreciat că a fost o "'întâlnire extrem de pragmatică, de realistă''.
''Sunt lucruri care trebuie discutate între noi, colegii. Nu putem porni mai departe ca o singură echipă dacă nu consumăm anumite tensiuni care s-au generat între noi. Sunt frustrări acumulate de la starea, situaţia în care este astăzi partidul. Fiecare încearcă să găsească explicaţii sau vinovăţii într-o parte şi alta. Dacă nu vom consuma toată această stare nu vom putea trece la etapa următoare, aceea de reconstrucţie a PDL'', a conchis Udrea.