x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Elena Udrea nu vrea funcţia de preşedinte al României, dar ar accepta postul de premier

Elena Udrea nu vrea funcţia de preşedinte al României, dar ar accepta postul de premier

14 Mar 2013   •   17:20
Elena Udrea nu vrea funcţia de preşedinte al României, dar ar accepta postul de premier
Sursa foto: Alexandra Pandrea-Intact Images

Deputatul Elena Udrea a declarat că în acest moment nu este interesată să candideze la Preşedinţia României, însă ar accepta funcţia de premier într-o viitoare guvernare a PDL, informează agerpres.ro.

''Aş accepta funcţia de premier pentru că această funcţie ţi-o dă partidul, în vreme ce funcţia de Preşedinte al ţării ţi-o dă poporul', a afirmat Elena Udrea, în cadrul unui briefing de presă care a urmat întâlnirii pe care a avut-o cu delegaţii arădeni la Convenţia Naţională a partidului.

Privitor la numele eventualilor candidaţi la şefia statului, Elena Udrea a spus că are în minte cinci nume, "din păcate toate de bărbaţi, trei dintre aceştia fiind membri ai PDL".

Deputatul democrat-liberal a subliniat că în prezent ceea ce-şi doreşte este câştigarea şefiei partidului în cadrul Convenţiei Naţionale din 23 martie. ''La acest moment doresc să câştig preşedinţia PDL, lucru care ar însemna, din punctul meu de vedere, un pas enorm pentru clasa politică românească, pentru societatea românească, deoarece ar dovedi că o femeie poate să ajungă într-o funcţie atât de importantă", a precizat Elena Udrea.

Ea şi-a exprimat speranţa că în jurul PDL se va coagula un proiect politic puternic de dreapta, menţionând că şeful statului, Traian Băsescu, va fi binevenit în cadrul acestuia.

"Sper ca acest proiect să se construiască în jurul PDL, partid în care Traian Băsescu a fost întotdeauna iubit şi va fi oricând binevenit. Aşteptăm însă ca dânsul să ne spună cum va vedea întoarcerea efectivă şi viitoarea sa activitate politică", a precizat Elena Udrea.

Întrebată dacă PDL s-ar putea scinda după Convenţia Naţională, Elena Udrea a spus că partidul este deja scindat. "PDL are la acest moment probleme de unitate, sunt multe organizaţii care sunt măcinate de lupte interne. Este posibil, deşi nu îmi doresc acest lucru, ca după Convenţie, mulţi să simtă că nu mai au viitor politic în PDL şi să încerce să facă o nouă construcţie de dreapta", a arătat Elena Udrea, adăugând că o eventuală fuziune a PDL cu Forţa Civică ar fi binevenită, deoarece aceasta ar însemna o construcţie politică de dreapta mai puternică şi un posibil prezidenţiabil. Udrea a anunţat însă că nu va părăsi partidul în cazul unui eşec în alegerile pentru şefia PDL şi nici nu va candida pentru o altă funcţie.

"Cred că cel care va câştiga alegerile interne din 23 martie va avea capacitatea să strângă echipele în jurul său şi să meargă mai departe cu un obiectiv comun. Pentru că în politică nu trebuie să ne iubim, trebuie să ne respectăm, trebuie să credem într-un proiect comun, pentru care să luptăm umăr la umăr", a conchis Elena Udrea.

×
Subiecte în articol: Elena Udrea alegeri pdl