x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Fierb filialele PSD

Fierb filialele PSD

05 Ian 2005   •   00:00

POLITIC
TENSIUNE - Unii lideri din teritoriu cer schimbarea conducerii partidului Atmosfera incepe sa se tensioneze in interiorul PSD. O parte din filialele acestei formatiuni solicita schimbarea actualei conduceri a partidului, in frunte cu Adrian Nastase.
SILVIU SERGIU

INTRE DOI LIDERI. In perspectiva congresului PSD, filialele au inceput sa se grupeze fie in jurul actualului presedinte Adrian Nastase, fie al posibilului viitor lider, Ion Iliescu
In PSD se aude zanganit de arme. Filialele au inceput sa freamate, in avanpremiera Congresului partidului din februarie. Atunci va avea loc infruntarea decisiva pentru preluarea puterii in partid, dintre "aripa Iliescu" si aripa Nastase. Unii lideri locali solicita schimbarea actualei conduceri a partidului, in frunte cu Adrian Nastase. Altii nu sunt de acord cu acest lucru. Cert este ca semnalele din teritoriu sunt extrem de importante, pentru ca ele pot creiona usor care este raportul de forte in partid dintre cele doua grupari rivale.

BIHOR. Conducerea PSD Bihor agreeaza ideea schimbarii conducerii centrale a partidului, cu prilejul Congresului din februarie. "Desi PSD a pierdut Presedintia Romaniei la un scor foarte strans, nu consideram ca am pierdut alegerile parlamentare. Dar, pentru ca rezultatele nu sunt pe masura asteptarilor, in aceste conditii, asa cum se produc schimbari si in teritoriu, acelasi lucru trebuie sa se intample si la nivelul conducerii centrale", a declarat ieri presedintele executiv al PSD Bihor, Alexandru Retegan.

TELEORMAN. "Va trebui facuta curatenie, pentru ca forta politica cea mai importanta din tara sa capete o alta imagine si sa poata traversa cu bine perioada in care va fi in Opozitie", este de parere vicepresedintele PSD Teleorman, Ionel Marineci. In opinia sa, "se impun schimbari la varful partidului’", tinandu-se cont de rezultatele de la alegerile locale si generale. Marineci considera ca in conducerea partidului este bine sa fie promovati oameni din judetele unde PSD a fost castigator detasat in alegeri. OLT. Organizatia judeteana Olt a PSD va decide saptamana viitoare daca va cere schimbari la nivelul conducerii centrale. "Nu ma pot pronunta deocamdata in ce priveste o schimbare a conducerii PSD. Mai intai, voi avea o analiza a activitatii organizatiei noastre, vom discuta daca e necesar despre o schimbare a conducerii PSD Olt si abia, ulterior, despre pozitia noastra la Congres", a declarat Marin Diaconescu, presedintele PSD Olt.

BOTOSANI. ‘"Nu cred ca trebuie facute schimbari majore in conducerea superioara de partid’", a declarat Constantin Contac, presedintele organizatiei judetene PSD Botosani. "In fond, PSD a castigat cea mai importanta pozitie in alegerile parlamentare, asa ca partidul nu a inregistrat insuccese prin prisma careia sa se impuna o modificare de conducere", a adaugat Contac.

CARAS-SEVERIN. ‘"Social-democratii au dorinta de a ramane uniti in jurul unei conduceri puternice, capabila sa modernizeze partidul, sa il reorganizeze in teritoriu si sa dea o replica puternica actualei Puteri, care, inca de la inceput, pare macinata de lupte intestine", sustine deputatul PSD de Caras-Severin, Ion Mocioalca. In ce priveste oportunitatea unei schimbari a conducerii, Ion Mocioalca a declarat ca PSD are suficiente personalitati care pot sa coaguleze resursele politice de care dispune partidul, pentru ca, in cel mult un an de zile, populatia sa fie convinsa ca ar fi fost necesara, si mai putin riscanta, o continuitate la guvernare a celor care stiu sa guverneze.

IALOMITA. In perspectiva Congresului PSD, liderul din Ialomita al acestui partid, Silvian Ciuperca, apreciaza ca evenimentul va trebui sa conduca la "restructurarea partidului si la construirea unui nou proiect politic, care sa realizeze o mai mare apropiere a partidului de baza lui electorala si ideologica".

CONDUCERE COLEGIALA. Fostul candidat PSD pentru functia de premier, Mircea Geoana, considera ca partidul sau trebuie reformat in ceea ce priveste doctrina, ideologia si structura de conducere, solutia fiind o "conducere de tip collegial" in care sa existe "un presedinte, poate presedinte onorific", iar deciziile sa fie luate in mod democratic. Geoana a explicat ca aceasta organizare inseamna "o conducere, probabil, mai restransa numericeste, la varful partidului urmand sa fie un grup care sa ia deciziile, o conducere mai putin personalizata decat pana acum". El a respins ideea unei conduceri bicefale, aratand ca acest lucru ar crea riscul unui blocaj, si a precizat ca pentru presedintia PSD trebuie luati in discutie Ion Iliescu si Adrian Nastase. "Cea mai mare greseala ar fi sa ne apucam de un razboi fatis si sa ne consolidam in tabere adverse in interiorul partidului, unii impotriva altora, in loc impotriva adversarilor politici", a conchis Geoana.

Material realizat cu sprijinul Agentiei de presa Rompres

EVALUARE
Primarul Ploiestiului, Emil Calota, crede ca intrarea in Opozitie a PSD poate fi folositoare, pentru ca "se poate face o evaluare, se poate afla de ce a fost pierdut electoratul urban, spre exemplu". In opinia sa, lupta pentru castigarea conducerii partidului intre fideli ai celor doi grei, Ion Iliescu si Adrian Nastase, ar putea capata note tot mai concrete, insa ar fi insa un lucru prea putin folositor. "Nu cred ca in acest moment PSD trebuie sa se ancoreze in jurul disputei dintre, repet, cele mai importante personalitati ale partidului. Exista elemente de mai mare importanta - redefinirea pozitiei de partid de centru-stanga, modernizarea partidului in spiritul unui partid afiliat Internationalei Socialiste si Partidului European Socialist; sunt elemente, repet, de mesaj si de platforma", crede Calota.

×
Subiecte în articol: politic psd partidului conducerii