x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Florian Bodog, audiat de Comisia juridică în cazul cererii DNA de încuviințare a urmăririi penale

Florian Bodog, audiat de Comisia juridică în cazul cererii DNA de încuviințare a urmăririi penale

19 Apr 2021   •   10:10
Florian Bodog, audiat de Comisia juridică în cazul cererii DNA de încuviințare a urmăririi penale

Senatorul PSD Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, va fi audiat, luni, de la ora 12:00, în Comisia juridică, ca urmare a solicitării DNA pentru încuviințarea începerii urmăririi penale a acestuia.

Comisia juridică urmează să dea raportul în acest caz pe 20 aprilie.

Procurorii DNA solicită Senatului încuviințarea urmăririi penale a lui Florian Bodog, pe care îl acuză că atunci când a deținut poziția de ministru ar fi acționat pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să fie prezentă la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract.

Aceasta este a doua solicitarea a DNA privind urmărirea penală a lui Florian Bodog.

În 2019, senatorii au respins o solicitare similară, iar, ulterior, procurorii au obținut date privind comiterea de către acesta a altor patru infracțiuni de fals în înscrisuri și abuz în serviciu.

×
Subiecte în articol: Florian Bodog dna comisia juridica