Candidatul PSD la Primăria generală a Capitalei, Gabriela Firea, a declarat luni că regretă momentele neplăcute din ultima campanie prezidenţială.
"Îmi pare rău, pentru că sunt om şi toţi suntem supuşi greşelii. Mai grav este atunci când nu recunoaştem că am greşit şi persistăm în greşeală. Mi-a părut rău de fiecare dată când un mesaj negativ a fost transmis prin mine şi toată reacţia a fost asupra mea şi mai puţin a candidatului. (...) Eu am preluat, din păcate, toată această nemulţumire în legătură cu unele mesaje care erau respinse de populaţie. Vreau să demonstrez în această campanie electorală că îmi pare rău de momentele neplăcute din campania prezidenţială, că am învăţat lecţia şi că nu mai vreau să o repet. (...) Din punctul meu de vedere, îmi doresc o campanie curată, o campanie elegantă în care să se audă proiectele şi intenţiile pentru bucureşteni şi mai puţin cum se zugrăvesc candidaţii între ei", a afirmat Firea, la Adevărul live.
În opinia sa, "toţi adversarii sunt redutabili". "Eu îi apreciez în primul rând pentru că îşi ocupă timp din viaţa lor pentru problemele Bucureştiului, mai ales într-o perioadă în care mulţi fug de perspectiva de a ajunge primar, mai ales într-un municipiu, în capitala ţării, din motivele cunoscute de presă şi de cetăţeni. Şi faptul că îşi dedică timp, energie, alt tip de resurse pentru acest tip de proiect este spre lauda lor. Abia aştept să intrăm într-o competiţie directă, abia aştept să mergem în dezbateri, eu nu am de ce să mă ascund. Sunt o persoană publică şi viaţa mea a fost la vedere toţii anii, cu bune şi cu rele. Mai ales rele, în campania domnului Ponta, asta ca să fac, aşa, o mărturisire. Nu au fost lucruri rele pe fond, au fost lucruri mai puţin plăcute pe formă. Nu de fiecare dată echipa de campanie a găsit cele mai corecte şi bune modalităţi de a-l prezenta în culori frumoase pe candidatul nostru (Victor Ponta - n.r.) şi de a arăta anumite lucruri poate nu atât de bune în legătură cu contracandidatul", a arătat Gabriela Firea.
Dacă ar câştiga alegerile, Firea spune că şi-ar dori ca Bucureştiul să arate ca Parisul, care are primar tot o femeie.
"Mi-aş dori să arate ca Parisul. Primarul din Paris este o doamnă de stânga. I-am citit programul electoral, pe care chiar îl aplică. Bucureştiul este un oraş care nu respiră, un oraş trist, dincolo de problema evidentă a traficului. Mi-aş dori să fie un oraş mult mai verde. Am fost în foarte multe capitale europene, iar ce mă frapa era că drumul de la aeroport până la hotel era foarte verde. Dar nu voi tolera, dacă ajung primar, să cumpărăm panseluţe cu 30 de lei bucata. Îmi voi prezenta programul de guvernare locală, pentru că eu aşa îl numesc. În primărie există un guvern local, care se ocupă de ceea ce solicită cetăţenii", a detaliat senatorul social-democrat.
Potrivit Gabrielei Firea, nu s-a folosit deloc conceptul de zonă metropolitană, iar localităţile din jurul Bucureştiului, judeţul Ilfov, trebuie să colaboreze cu cartierele care aparţin Capitalei, pentru că numai în acest fel traficul poate fi deblocat.
"Metrorex nu are de ce să mai rămână la Ministerul Transporturilor, el trebuie să treacă la municipalitate. Problema ELCEN trebuie rezolvată. Nu a existat cineva care să lase orgoliile la o parte, care să aibă capacitatea de a aduna la o masă toţi specialiştii pentru a găsi soluţii. Am multă experienţă de comunicare, de negociere şi de lucru cu oamenii. Această capacitate nu o realizezi dacă ai fost viceprimar şi nu ai împiedicat bordurile lui Videanu", a adăugat Gabriela Firea.
Sursa: Agerpres