x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Giurgiu: Social democraţii din judeţ, solidari cu declaraţiile lui Ponta în cazul Năstase

Giurgiu: Social democraţii din judeţ, solidari cu declaraţiile lui Ponta în cazul Năstase

de Agerpres    |    09 Ian 2014   •   18:45
Giurgiu: Social democraţii din judeţ, solidari cu declaraţiile lui Ponta în cazul Năstase

Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, spune că social democraţii giurgiuveni sunt solidari cu declaraţiile liderului PSD, premierul Victor Ponta cu privire la faptul că ceea ce se întâmplă în cazul Năstase este o luptă politică.

"Să nu uităm că Adrian Năstase pentru cetăţeni a fost cel mai bun premier şi intrarea în NATO şi în UE i le datorăm în mare măsură. Eu sunt convins că prigoana aceasta a domnului Băsescu, din 2005 şi până azi, când a reuşit să îşi dărâme cel mai puternic adversar, nu e decât o luptă politică, de aceea ne declarăm solidari cu declaraţiile domnului Ponta şi considerăm că România, până la urmă, trebuie să înceapă să aibă o justiţie corectă şi politicul să aibă cât mai puţină influenţă", a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, senatorul PSD Niculae Bădălău.

El a adăugat că ar trebui făcută o propunere legislativă care să prevadă suplimentarea numărului judecătorilor Curţii Supreme, astfel încât să nu mai judece aceleaşi persoane un dosar.

"Parlamentarii şi demnitarii, în general, ar trebui să fie egali cu restul cetăţenilor, ar trebui să avem aceleaşi drepturi, să renunţăm la imunitate, dar în acelaşi timp să mergem să ne judecăm ca orice cetăţean la oricare Parchet", a adăugat senatorul PSD.

×