Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu (foto) a participat ieri la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PD-L, şedinţă în care s-a analizat strategia electorală a partidului pentru ultimele două săptămâni de campanie.
Deşi legea nu le interzice consilierilor prezidenţiali să facă politică este o chestiune de moralitate ca aceştia să nu se implice în campaniile electorale ale partidelor, cu atât mai mult cu cât pentru funcţiile pe care le ocupă sunt plătiţi din bani publici. Prim-vicepreşedintele PD-L Adriean Videanu a recunoscut că Lăzăroiu îi consiliază, dar a refuzat să spună care a fost motivul prezenţei acestuia la şedinţa de partid de ieri. "Nu vă putem spune nimic. A venit pe la noi. Ne mai dă şi nouă un sfat-două", a spus Videanu. Potrivit Mediafax, Sebastian Lăzăroiu a analizat împreună cu conducerea partidului şi cu şeful campaniei de comunicare a PD-L, Felix Tătaru, care este directorul unei firme de publicitate, direcţiile electorale predictibile ale partidelor politice în următoarele săptămâni, precum şi identificarea eventualelor vulnerabilităţi ale campaniei PD-L pentru a le corecta. Înainte de a fi numit consilier prezidenţial, sociologul Sebastian Lăzăroiu a lucrat, deţinând funcţii de conducere, la institutele de sondare a opiniei publice CSOP şi CURS.
HOP ŞI ELENA BĂSESCU
La şedinţa de ieri a Biroului Permament Naţional a participat, pentru scurt timp, şi fata cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena, care este secretar general al Organizaţiei de Tineret a partidului. Ea a discutat cu principalii coordonatori ai campaniei electorale, Vasile Blaga, Adriean Videanu şi Emil Boc. În calitate de lider al tineretului democrat-liberal Elena Băsescu este implicată în campania electorală a candidatului PD-L în colegiul care include Europa de Est şi Asia, Eugen Tomac. Acesta este consilierul personal al preşedintelui Traian Băsescu pentru relaţia cu românii de pretutindeni. Pentru că Tomac îşi face campania la Chişinău, Elena Băsescu a fost trimisă şi ea acolo în interes de serviciu în ultimele două săptămâni.
Citește pe Antena3.ro