x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Avertisment al lui Ilie Bolojan: PNL riscă soarta PNȚCD sau ALDE, dacă devine „anexa” PSD

Avertisment al lui Ilie Bolojan: PNL riscă soarta PNȚCD sau ALDE, dacă devine „anexa” PSD

de Redacția Jurnalul    |    30 Apr 2026   •   11:37
Avertisment al lui Ilie Bolojan: PNL riscă soarta PNȚCD sau ALDE, dacă devine „anexa” PSD
Sursa foto: Moțiunea de cenzură pune capăt strategiei lui Bolojan de a guverna până la toamnă

Premierul României și președintele Partidului Național Liberal a avertizat joi că formațiunea pe care o conduce ar putea să devină irelevantă dacă se transformă în „anexa” Partidului Social Democrat.

„Partidul Social Democrat, conducerea sai, ca să poată să-și facă manevrele parlamentare, deci de un partid de tip anexă”, spune Ilie Bolojan, joi, la Rock FM.

Liderul liberal a criticat parcursul PNL din ultimii ani, susținând că identitatea politică a formațiunii a fost diluată ca urmare a asocierii cu PSD.

„Trebuie să recunoaștem că PNL în anii trecuți, prin asocierea cu PSD mulți ani în guvernare și-a pierdut profilul, a uitat de multe ori pe cine reprezintă și a pierdut încrederea cetățenilor dovadă rezultatele la vot”, explică Ilie Bolojan.

Președintele PNL a spus că intervențiile externe în conducerea unui partid sau stabilirea deciziilor în afara structurilor interne reprezintă ultimul pas spre a deveni „anexă”, avertizând că o astfel de situație ar putea duce Partidul Național Liberal în zona de irelevanță.

„Decapitarea unui partid sau în momentul în care stabilești conducerea unui partid în alte sedii decât în sediul acelui partid înseamnă că acel partid devine un partid anexă, un partid de tip balama, iar Partidul Național Liberal, dacă nu și-a învățat lecția și ar accepta o atare situație, ar scrie pe el PNȚCD sau ALDE”, a declarat Ilie Bolojan.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Ilie Bolojan avertisment pnl
Parteneri