x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iliescu: "Arestarea de pe stradă" a lui Voicu, semnal prost când Băsescu se pregăteşte de mandat

Iliescu: "Arestarea de pe stradă" a lui Voicu, semnal prost când Băsescu se pregăteşte de mandat

11 Dec 2009   •   00:00

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, astăzi, că "arestarea de pe stradă, fără citaţie prealabilă", a senatorului PSD Cătălin Voicu reprezintă un semnal prost pentru acest moment în care Traian Băsescu se pregăteşte să-şi reia mandatul.



Iliescu a precizat că dacă Traian Băsescu doreşte să patroneze "astfel de comportamente ale organelor de cercetare, atunci soarta democraţiei româneşti este în pericol". "Ceea ce m-a surprins, m-a indignat, a fost ştirea pe care am primit-o că a fost pur şi simplu arestat pe stradă. Omul nu a primit nici un fel de citaţie. A fost ridicat de pe stradă arestat şi trimis la DNA. Păi se poate, cum vine asta? Este un nărav, o mentalitate de stat poliţienesc", a apreciat fostul preşedinte al României.

"Este un prost semnal acum, când domnul Băsescu se pregăteşte să-şi reia mandatul. Este un prost semnal pentru ce ne aşteaptă. Dacă el (Traian Băsescu n.r.) vrea să patroneze asemenea comportamente din parte organelor de cercetare, este periculos pentru soarta democraţiei româneşti", a adăugat Iliescu, citat de Mediafax.

El a precizat că nu ştie despre ce este vorba în cazul lui Cătălin Voicu şi nici dacă există fapte care să prezinte o motivaţie pentru aducerea acestuia la DNA. Iliescu a precizat că în mod cert, oricine trebuie să răspundă în faţa justiţiei, dar a subliniat că a fost suprins şi indignat de modul în care senatorul PSD Cătălin Voicu a fost adus la DNA fără citaţie prealabilă. (V.A.)

×
Subiecte în articol: politic