x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "Impacari" la Cotroceni / Partidele parlamentare, invitate la consultari

"Impacari" la Cotroceni / Partidele parlamentare, invitate la consultari

de Carmen Vintila    |    Oana Stancu Zamfir    |    06 Mar 2006   •   00:00
"Impacari" la Cotroceni / Partidele parlamentare, invitate la consultari

Liderii partidelor parlamentare se intalnesc azi, la Cotroceni, cu presedintele Basescu, in cadrul consultarilor lunare pe care le-au stabilit o data cu pactul facut pentru ordonanta DNA.

Liderii partidelor parlamentare sunt asteptati azi, la pranz, la Cotroceni. Presedintele Traian Basescu i-a invitat pe acestia la Palat pentru a le asculta opiniile cu privire la o serie de proiecte importante. Strategia de securitate nationala, Reforma constitutionala, statutul minoritatilor nationale si Ordonanta de modificare a Legii spalarii banilor vor fi subiectele primei intalniri din seria consultarilor lunare, initiate de seful statului. Bineinteles ca invitatii vor putea deschide si alte teme. Nu toti reprezentantii partidelor vor merge insa cu ganduri pasnice.

PSD. Liderul PSD, Mircea Geoana, considera ca atat abordarea presedintelui Basescu, cat si cea a PNL in ceea ce priveste legile sigurantei nationale sunt exagerate, fapt pe care formatiunea sa il va expune azi la intalnire. El a sustinut si ca propunerea PNL de a trece controlul serviciilor secrete catre premier reprezinta o "ineptie" si a aratat ca, in opinia sa, un eventual referendum pe aceasta problema ar da dreptate presedintelui. Totodata, Geoana a aratat ca Basescu exagereaza in incercarea de a transforma CSAT intr-un "megaguvern", ca si in aceea de a folosi parghiile date de serviciile secrete de informatii ca forma de dominatie politica in Romania. Pe de alta parte, PSD va face "o prezentare cuprinzatoare" la consultarile de la Cotroceni in ceea ce priveste "hartuirea politica si racolarile masive" ale alesilor PSD din toata tara.

PRM. "O sa iasa scantei luni, la Cotroceni, pentru ca nu suntem de acord cu nimic din ce propune el", a anuntat si liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor. El a sustinut ca partidul pe care il conduce are "obiectii foarte serioase" la toate cele patru teme de discutie propuse de Basescu. Potrivit acestuia, seful statului s-a antepronuntat in privinta Parlamentului "monocameral", a votului uninominal si a puterilor sporite pentru presedinte, chestiuni cu care PRM nu este de acord. "Votul uninominal ar lichida pluripartidismul, or, daca e o victorie reala in tara aceasta in ultimii 16 ani, alaturi de libertatea de exprimare, acesta este pluripartidismul", a fost de parere Vadim. In ceea ce priveste strategia de securitate nationala, el a apreciat ca aceasta contine propuneri inacceptabile, care ar putea incalca drepturile si libertatile cetatenesti, transformand Romania intr-un stat de tip politienesc.

STATUTUL MINORITATILOR
Seful statului a trecut in agenda consultarilor si marul discordiei din coalitie in ultimele luni - statutul minoritatilor, in incercarea de a-i aduce la pace pe reprezentantii PD si UDMR. De altfel, deputatul Antal Arpad Andras si-a manifestat speranta ca presedintele Traian Basescu va sprijini proiectul de lege, facandu-le astfel maghiarilor un cadou de 15 mar- tie - cand acestia sarbatoresc revolutia maghiara de la 1848. In timp ce Uniunea anunta ca nu va mai face nici un fel de compromis in privinta statutului, PD si PC nu sunt nici ele dispuse sa cedeze. Marti, liderii coalitiei nu au reusit sa ajunga la un acord pe aceasta lege, iar presedintele Consiliului Executiv al PC, Sabin Cutas (foto), a anuntat deja ca partidul sau ar putea vota impotriva statutului minoritatilor.

×
Subiecte în articol: politic