x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Invitaţie la dezbatere publică - Neimpozitarea profitului reinvestit

Invitaţie la dezbatere publică - Neimpozitarea profitului reinvestit

de Dana Piciu    |    08 Sep 2008   •   00:00

PC va organiza, la iniţiativa preşedintelui său fondator, Dan Voiculescu, o dezbatere publică despre mediul de afaceri din România, dezbatere ce va avea ca punct de pornire proiectul legislativ privind neimpozitarea profitului reinvestit.



PC va organiza, la iniţiativa preşedintelui său fondator, Dan Voiculescu, o dezbatere publică despre mediul de afaceri din România, dezbatere ce va avea ca punct de pornire proiectul legislativ privind neimpozitarea profitului reinvestit.

La dezbatere vor fi invitaţi reprezentanţi ai organizaţiilor oamenilor de afaceri, ai Camerei de Comerţ Bucureşti, ai asociaţiilor IMM-urilor, iar ei îşi vor putea expune punctul de vedere cu privire la impactul acestei iniţiative pentru dezvoltarea sectorului IMM-urilor, efectele la nivel macroeconomic şi procedurile de aplicare. "După doi ani de la integrare, IMM-urile sînt în continuare afectate de lipsa de predictibilitate fiscală, sufocate de numărul mare de taxe şi presate de birocraţie. Asta, în timp ce presiunea competiţiei cu agenţii economici din afara ţării este din ce în ce mai puternică. În afară de declaraţii, statul face extrem de puţin pentru a ajuta micul antreprenor autohton", a declarat Dan Voiculescu, arătînd că dezbaterea pe tema profitului reinvestit urmăreşte să aducă în atenţia Guvernului un proiect care ajută IMM-urile să crească pe fondul competiţiei de pe piaţa comună. Proiectul legislativ iniţiat de conservatori a trecut de Senat, iar acum este blocat la Camera Deputaţilor.

×
Subiecte în articol: politic