„Profund întristat de moartea lui David Sassoli. A fost prietenul României și un lider care a luptat pentru valorile și principiile europene. Moștenirea sa europeană va dăinui. Gândurile mele sunt îndreptate către familia lui”, a scris Iohannis pe Twitter.
Sassoli a murit marți la spitalul din oraşul italian Aviano, conform informaţiilor comunicate dpa de purtătorul său de cuvânt, Roberto Cuillo.
Luni, Parlamentul European a confirmat că David Sassoli a fost internat pe 26 decembrie „din cauza unei complicaţii grave ca urmare a unei disfuncţii a sistemului imunitar".
Pe Twitter, Cuillo a precizat că locul şi data la care vor avea loc funeraliile vor fi comunicate în următoarele ore.
Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, era spitalizat în Italia din 26 decembrie, din cauza unor complicaţii „grave" şi a anulat toate activităţile oficiale, anunţa luni Biroul acestuia, citat de site-ul Politico.eu.
„Această spitalizare a fost necesară din cauza unei complicaţii grave, generată de o disfuncţie a sistemului imunitar. Drept rezultat, toate activităţile oficiale ale preşedintelui Parlamentului European au fost anulate", a comunicat Biroul acestuia.
În septembrie 2021, David Sassoli a fost internat într-un spital din Strasbourg, din cauza unei forme severe de pneumonie. Timp de două luni, David Sassoli nu şi-a putut îndeplini atribuţiile.
(sursa: Mediafax)