Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Coaliţia PSD – ALDE dă semne că se clatină Informaţii din presă arată că mutarea ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim pune la încercare alianţa între Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu. Discordiile din interior încep să se manifeste şi în exterior. Cei doi preşedinţi încep să-şi pregătească partidele pentru alegerile prezidenţiale din 2019. Deocamdată, Dragnea tace mâlc şi nu anunţă dacă va candida el sau va susţine un alt membru al PSD. De funcţia de la Cotroceni pare interesat şi Tăriceanu şi nu ezită să se poziţioneze uneori de-a curmezişul deciziilor luate de aliaţii social-democraţi. ALDE e împotriva măsurii prin care PSD vrea să-i silească pe românii din diaspora să justifice banii trimişi în ţară, iar, recent, s-a poziţionat împotriva deciziei Ministrului Educaţiei, Valentin Popa, de a acorda locuri finanţate de la buget în universităţi alese, se spune, pe sprânceană, fără a pune în balanţă criteriul performanţei universităţilor. Ar mai fi şi problema Fondului Suveran de Investiţii, despre care Tăriceanu spune că trebuie folosit şi la construirea de autostrăzi şi infrastructură, deşi PSD speră ca banii din fond să ajungă şi la bugetul de stat. Potrivit unor informaţii neoficiale, Tăriceanu şi Dragnea nu se mai consultă înainte de a face declaraţii publice. Se zvoneşte că Tăriceanu însuşi face sondaje în teritoriu, prin filiale, şi conform prospecţiunilor, ar fi mai bine cotat decât Dragnea. Un fapt e cert. În istoria recentă a coaliţiilor guvernamentale, vecinătatea alegerilor prezidenţiale a însemnat şi destrămarea alianţelor politice.
Alianţa D.A., panaceu electoral
Dreptate şi Adevăr (D.A.) a fost o alianţă politică între Partidul Naţional Liberal (PNL) şi Partidul Democrat (PD), care au candidat împreună la o triadă de alegeri în 2004, locale, legislative şi prezidenţiale. La început, alianţa a fost un contruct politic fezabil care urma să genereze stabilitate politică în România. În acelaşi timp, guvernarea social – democraţilor părea să sucombe din punct de vedere electoral. Astfel, în 2003, liderii PNL şi PD la acea dată, Theodor Stolojan şi Traian Băsescu, s-au coalizat în încercarea de a reprezenta o alternativă la un PSD aflat la guvernare şi favorit în sondajele de opinie şi au pus bazele Alianţei D.A. Cheia de interpretare a succesului mesajului opoziţiei reprezentată de Alianţa D.A. în campaniile electorale se afla nu atât în conţinut, cât mai ales în decizia de poziţionare anti-PSD. Mesajul Alianţei D.A. a fost exclusiv împotriva corupţiei. Deşi până la alegerile parlamentare şi prezidenţiale liberalii şi democraţii au avut un pact funcţional, imediat după ce, ajutaţi de proaspătul preşedinte al României, Traian Băsescu, au reuşit să formeze noul Guvern condus de Călin Popescu Tăriceanu, dihoniile au început să apară. Temele politice avansate de partidele componente ale Alianţei: alegerile anticipate, retragerea trupelor din Irak sau fuziunea dintre cele două partide, au reprezentat motive de disensiune şi incriminări reciproce. Situaţia s-a agravat, în ciuda faptului că Alianţa D.A. a continuat să se menţină pe primul loc în preferinţele electoratului. În 2007, premierul Tăriceanu a luat decizia excluderii de la guvernare a PD, preferând un Executiv care să fie format doar pe structura PNL - UDMR. Alianţa a devenit nefuncţională, fiind desfiinţată formal.
Aflaţi în opoziţie şi cu un prim eşec în strădania de a demite printr-o moţiune de cenzură cabinetul Tăriceanu, democraţii au anunţat, în 2006, prin vocea liderului Emil Boc, că demarează procedurile juridice pentru ruperea protocolului Alianţei D.A. A început o perioadă de izolare politică pentru Traian Băsescu şi PD. Ulterior, PD s-a transformat în PDL prin fuziunea cu cu dizidenţii liberali grupaţi în jurul lui Stolojan.
Învoiala cu de-a sila sau coaliţia PSD - PDL
După alegerile legislative din 2008, niciun partid nu a obţinut suficiente mandate pentru a forma singur guvernul. O coaliţie între PSD+PC şi PDL a susţinut imediat după alegeri un guvern condus de Emil Boc. Defectuoasă încă de la început pe fondul crizei economice şi aparent pe motivul unor disensiuni pe portofoliile ministeriale de la Interne, coaliţia a fost decimată sub presiunea prezidenţialelor. Astfel, ministrul Internelor Dan Nica, din partea PSD, a declarat la 25 septembrie 2009, că alegerile prezidenţiale ce urmau ar putea fi fraudate. Afirmaţiile sale i-au iritat pe democrat-liberali, iar apoi primul ministru Emil Boc l-a făcut pe Nica răspunzător de creşterea infracţionalităţii în România în perioada sa de mandat şi a propus revocarea sa. Dan Nica a continuat să fie susţinut de PSD, care a refuzat să propună un înlocuitor şi, după ce preşedintele a semnat decretul de revocare, acest partid s-a retras de la guvernare, toţi miniştrii săi fiind înlocuiţi în guvern cu interimari de la PDL. Aşa că PSD a putut să-şi desemneze un candidat propriu la prezidenţiale, pe Mircea Geoană. PDL a mizat tot pe Băsescu, care a câştigat un al doilea mandat. După ce în preludiul alegerilor prezidenţiale din 2009, PSD s-a retras de la guvernare, guvernul Boc a fost demis prin moţiune de cenzură. A fost pentru prima oară, în istoria post-decembristă, când un guvern este demis de Parlament, prin adoptarea unei moţiuni.
USL, o coaliţie eterogenă ideologic
Citește pe Antena3.ro
Uniunea Social-Liberală (USL) a fost o alianţă politică parlamentară şi preelectorală, între partide de stînga şi dreapta, constituită în 2011, între Alianţa de Centru Dreapta (compusă din PNL şi PC) şi PSD. Dacă alianţa D.A. a fost, la vremea sa, un remediu anti-PSD, atunci în istoria de dată recentă, USL s-a constituit precum o coterie politică ca antidot la PDL. Concret, factorul de unificare al acestor partide complet diferite ideologic a fost opoziţia la adresa lui Băsescu. De altfel, comparaţii bizare n-au întârziat să apară. USL a fost asemănată cu monstruoasa coaliţie care l-a înlăturat pe domnitorul Cuza de la domnie în 1866. Liderii PSD, PNL şi PC, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, au semnat, în februarie 2011, Protocolul de funcţionare a Uniunii Social Liberale (USL). În urma căderii Guvernului Ungureanu, ca rezultat al adoptării în Parlament a moţiunii de cenzură USL, în mai 2012, Victor Ponta a fost învestit de Băsescu în funcţia de prim-ministru al României în fruntea unui guvern al USL. Uniunea a cîştigat alegerile parlamentare din noiembrie 2012 în formula cvadruplă PSD+UNPR+PNL+PC, după care s-a format al doilea guvern USL. Ponta a rămas premier. În cadrul alianţei au început disensiuni interpartinice: un exemplu ar fi refuzul PNL de a se alătura dorinţei lui Victor Ponta de a impozita salariile de peste 1.000 Euro, refuzul PNL a permite confiscarea averilor ilicite, dar mai ales pactul de coabitare dintre Ponta şi Băsescu, precum şi decizia lui Ponta de a o numi pe Kovesi la şefia DNA. În 2013, atât PSD cât şi PNL au avut şedinţe privind USL. S-a pus chiar problema ca protocolul USL să fie revizuit, iar USL să se transforme în Alianţa PSD-PNL-PC. Contradicţii au fost şi pe tema revizuirii Constituţiei, dar şi alegerilor parlamentare anticipate din colegiile rămase vacante, PSD susţinând uninominalul pur, în timp ce mai mulţi liberali, ca prim-vicepreşedintele Klaus Johannis şi senatorul Puiu Haşotti declarându-se favorabili unui uninominal mixt. Pe măsură ce se apropiau alegerile prezidneţiale au crescut suspiciunile recirpoce, liberalii fiind îngrijoraţi de vocile din PSD care susţineau că partidul ar trebui să aibă un candidat propriu, nu să-l susţină pe Antonescu, aşa cum era înţelegerea iniţială. Astfel, USL-ul s-a destrămat prin ieşirea PNL de la guvernare, motivul direct fiind refuzul lui Victor Ponta de a-l numi pe Klaus Johannis ministru de Interne. În consecinţă, fiecare partid şi-a desemnat candidatul la prezidenţiale, Ponta şi Iohannis înfruntându-se în alegerile din 2014.
