Nicolae Ciucă este, pentru a doua oară, premierul desemnat de Klaus Iohannis să formeze un guvern, după ce încercarea precedentă, de acum câteva săptămâni, s-a soldat cu o retragere a acestuia, în momentul în care a constatat că nu poate aduna suficiente voturi pentru instalarea unui Executiv minoritar PNL-UDMR. Numele lui Ciucă a fost validat de toate cele patru grupuri politice care vor compune noua majoritate parlamentară, atât de către PSD, cât și de PNL, precum și de UDMR și de Minoritățile Naționale din Camera Deputaților. Guvernul cu largă majoritate parlamentară, cauționat, ieri, de președintele României, Klaus Iohannis, nici nu a apucat, încă, să fie instalat, că în interiorul Partidului Național Liberal au fost detonate mai multe bombe, toate vizându-l pe Florin Cîțu. Mai mulți lideri îi cer demisia proaspătului președinte de partid, acuzându-l că a fost ales să conducă formațiunea cu un mesaj anti-PSD, după care a făcut alianță cu PSD. Nici în tabăra social-democrată lucrurile nu au fost calme, ieri, europarlamentarul Mihai Tudose nefiind deloc încântat de nominalizarea lui Vasile Dîncu la Ministerul Apărării. Însă „vocea” partidului a învins și de această dată.
„S-a încheiat sesiunea de consultări pe care am convocat-o cu partidele parlamentare. Am constatat că în Parlamentul României s-a format o majoritate solidă, o majoritate din care fac parte PNL, PSD, UDMR și Grupul minorităților. Reprezentanții acestei majorități au dorit să vină împreună la consultări, am acceptat acest lucru și, în acest format, am avut o discuție pe care o consider foarte bună. Această majoritate mi-a propus un nume de premier, propunere pe care am acceptat-o. În consecință, îl desemnez pe domnul Nicolae Ciucă, aici de față, pentru a forma o echipă guvernamentală și pentru a se prezenta în fața Parlamentului României pentru votul de încredere” – acesta a fost mesajul președintelui Klaus Iohannis, la finalizarea consultărilor cu rezultat știut de toată lumea. PSD, PNL și UDMR s-au prezentat împreună la această întâlnire. USR a boicotat invitația, iar reprezentanții AUR i-au adus la cunoștință șefului statului că au strâns deja peste 400.000 de semnături pentru demiterea sa.
Pasul următor, în vederea instalării acestui Executiv, va fi făcut mâine, când premierul desemnat Nicolae Ciucă va înainta Parlamentului lista guvernului și programului de guvernare, vor avea loc audierile în comisiile comune parlamentare, iar, joi, urmează să aibă loc voturi de învestitură. Noua majoritate parlamentară numără, în acest moment, 321 de voturi, în condițiile în care pentru acordarea încrederii, Guvernul Ciucă are nevoie de 234 de voturi.
Sondaj devastator pentru clasa politică
În ziua în care Iohannis a bătut, oficial, palma cu PSD, PNL și UDMR, CURS a dat publicității un sondaj de opinie, realizat în perioada 17 – 22 noiembrie 2021, prin metoda CATI, pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1.023 de persoane chestionate.
Conform acestui sondaj, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 38 la sută dintre respondenți au declarat că ar vota cu PSD. PNL ar obține doar 18 procente, în timp ce AUR se află pe poziția a treia, cu 14 la sută, USR iese din clasament, cu un scor de 11 procente, în timp ce UDMR se menține la cota de 5 la sută.
În ceea ce privește tema desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), doar 41 la sută dintre respondenți au spus „da”, în timp ce 56% nu sunt de acord cu această chestiune.
Interesant este că președintele României este considerat a fi principalul vinovat de criza politică declanșată la 1 septembrie. De această părere sunt 35% dintre cei chestionați. 24 la sută cred că principalii vinovați sunt PNL și USR. Separat, PNL ar fi vinovat în opinia a 9 procente, iar USR în opinia a 5 procente. 12 la sută au răspuns că „toți sunt vinovați”.
47% dintre cei întrebați sunt de părere că varianta cea mai potrivită pentru a conduce România, în acest moment, este o alianță PSD-PNL-UDMR. Doar 18% au răspuns că varianta potrivită ar fi o alianță PNL-USR-UDMR. 11 procente sunt de părere că se impune organizarea alegerilor anticipate. Tot 47% dintre cei chestionați sunt de părere că PSD trebuia să intre la guvernare. Însă 34% au răspuns că PSD trebuia să rămână în opoziție.