Procurorul general al României a cerut Camerei Deputaţilor să reia votul cu privire la cererea de începere a urmăririi penale pentru Adrian Năstase în cazul dosarului "Zambaccian 1".
Laura Kovesi a invocat neconstituţionalitatea articolului din Regulamentul Camerei în baza căruia s-a votat prima dată. Deputaţii au votat în legătură cu acest dosar în vara anului 2008, respingând cererea de începere a urmăririi penale. Două luni mai târziu, Curtea Constituţională a constatat că articolul din Regulament care prevedea că pentru aprobarea cererii de începere a urmăririi penale sunt necesare două treimi din voturile tuturor deputaţilor este neconstituţional. Conducerea Camerei va lua mâine o decizie privind această solicitare.
Citește pe Antena3.ro