x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Politică Legile lui Adomniţei, în Parlament

Legile lui Adomniţei, în Parlament

de Eugenia MihalceaDana Piciu Publicat la 20 Mai 2009 00:00 Modificat la 20 Mai 2009 00:00

Fostul ministru liberal al Educaţiei, Cristian Adomniţei, a anunţat că a depus ieri, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, pachetul de legi privind Educaţia.



Proiectele au a fost definitivate pe vremea guvernului liberal, iar Adomniţei a precizat că la el au muncit zeci de mii de oameni. Printre aceştia se numără fostul ministru PD-L-ist al învăţământului, Mihail Hărdău, precum şi Mircea Miclea, actualul preşedinte al Comisiei prezideţiale pentru educaţie, şi el fost ministru al Educaţiei.

Cristian Adomniţei a mai arătat că nu se aşteaptă ca Parlamentul să adopte aceste proiecte de legi, pentru că cei de la putere sunt "prea orgolioşi", dar că a vrut să ofere un imbold partidelor de la guvernare să facă ceva în acest domeniu. "Îmi doresc ca cel puţin în Comisiile de educaţie să existe o discuţie şi o dezbatere vie de cel puţin un an şi apoi, anul viitor, să avem un pachet de legi dezbătut, adoptat şi cunoscut de toată lumea", a mai spus liberalul. El a adăugat că a depus pachetul de legi la şase luni după ce actuala putere a preluat mandatul, pentru a oferi un răgaz guvernului să respecte semnătura dată pentru Pactul pe Educaţie.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, la Guvern a ajuns un alt proiect de legi - cel al Comisiei prezidenţiale pentru Educaţie, girat chiar de preşedintele ţării, Traian Băsescu. De asemenea, actualul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a precizat că va promova cât de curând propriul pachet de legi ale educaţiei. (

×
Subiecte în articol: politic