x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban, reacție la presupusul plagiat al lui Ciucă: Iohannis a tăcut mâlc

Ludovic Orban, reacție la presupusul plagiat al lui Ciucă: Iohannis a tăcut mâlc

18 Ian 2022   •   18:34
Ludovic Orban, reacție la presupusul plagiat al lui Ciucă: Iohannis a tăcut mâlc
Sursa foto: Foto Lucian Alecu

„.Dacă în urma acuzației de plagiat Nicolae Ciucă nu-și dă demisia de bună voie din funcția de premier, cel care trebuie să-i solicite demisia este chiar Iohannis”, scrie Ludovic Orban, pe pagina sa de socializare

 

 

Orban amintește si de declarații anterioare ale șefului statului pe tema plagiatelor.

. Asta declara președintele Iohannis astă-vară. Astăzi a tăcut mâlc! Despre ce Românie Educată poate să mai vorbească Iohannis dacă va închide ochii și nu va reacționa în niciun fel la aceste serioase acuzații care afectează inclusiv imaginea externă a României, ținând cont de ceea ce susținea la prezentarea proiectului România Educată: De la conducerea PNL nu mă aștept la nicio reacție. Cât despre PSD, e ca și cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului”, conchide Orban.

„Consider că am realizat teza de doctorat conform cerințelor legale existente la acea vreme și, în consecință, am inițiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etică a UNAp”, transmite Nicolae Ciucă. El spune că UNAp poate cere verificarea de către CNATDCU.

Teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe militare în 2003, include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138, a relatat Press One.

×
Subiecte în articol: ludovic orban