x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică LUPTA PE BUGET/Cercetarea, salvată în Parlament

LUPTA PE BUGET/Cercetarea, salvată în Parlament

de Eugenia Mihalcea    |    Dana Piciu    |    13 Feb 2009   •   00:00

Bugetul Cercetării a fost suplimentat cu 620 de milioane de lei, după mai multe amendamente care s-au adoptat în şe­dinţa celor două Comisii de Învăţământ, ale Senatului şi Ca­merei Deputaţilor. Cercetarea va primi astfel 1.800 de mili­oane de lei, ajungând astfel la nivelul finanţării din 2008.



"Întrucât mai mulţi colegi de la toate grupurile parlamen­tare au propus amendamente care cereau supli­men­tarea ba­nilor alocaţi cercetării, comisiile reunite ale ce­lor două ca­me­re au decis introducerea unui amendament prin care su­ma alocată cercetării să ajungă la suma execuţiei bugetare a anului trecut", a declarat Mihail Hărdău, preşe­din­tele Comisiei pentru Învăţământ din Senatul României. "Banii vin de la bu­getul Camerei Deputaţilor, rezerva la dispoziţia Guvernului,  Cancelaria premierului şi de la Ministe­rul de Finanţe", a precizat ministrul Educaţiei. Iniţial, în pro­iectul de buget, Cerce­tarea trebuia să pri­meas­că doar 1.137 de mii de lei. Din aceas­tă cauză, sin­di­ca­liştii au ieşit în stradă, iar liderii partidelor po­litice au cerut mai mulţi bani. Preşedintele fon­dator al PC, Dan Voiculescu, a de­pus un amendament la pro­iectul de bu­get, prin care fondu­ri­le alocate cercetării să creas­că cu 250 de mi­lioane de lei. Dan Voiculescu a precizat că re­ducerea cu aproa­­­pe două treimi a bugetului alocat cercetării este o "mă­sură excesivă, care afec­tează proiecte ce pot contri­bui la de­păşirea problemelor economice şi care duce la pierderea unei resurse umane supracalificate".

×
Subiecte în articol: politic