x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică MAI BINE MAI TĂRZIU... - S-a votat modificarea: Parcul Bordei e de utilitate publică

MAI BINE MAI TĂRZIU... - S-a votat modificarea: Parcul Bordei e de utilitate publică

de Monica Iordache Apostol    |    Dana Piciu    |    24 Sep 2008   •   00:00

Cele două terenuri împrejmuite cu un gard verde de tablă din Parcul Bordei vor aparţine bucureştenilor.



Cele două terenuri împrejmuite cu un gard verde de tablă din Parcul Bordei vor aparţine bucureştenilor.
Deputaţii au aprobat ieri un proiect prin care zona verde devine spaţiu de utilitate publică. Proiectul de lege iniţiat de trei senatori PC şi PSD, Marius Marinescu, Ion Iliescu şi Nicolae Văcăroiu, prin care Parcul Bordei este declarat spaţiu de utilitate publică a fost adoptat ieri în plenul Camerei cu 172 de voturi pentru, 48 împotrivă şi 8 abţineri. Pentru a demonstra că Bordei a fost întotdeauna "o sursă de inspiraţie pentru artişti", Marinescu a adus un tablou din anii ’50 pe care l-a arătat deputaţilor şi despre care a susţinut că reprezintă chiar parcul amintit. Cu excepţia PD-L, toate partidele parlamentare, dar şi Guvernul au susţinut proiectul de lege. Deputaţii PSD au arătat că proiectul este necesar pentru a fi stopate "tentaculele" afaceriştilor imobiliari susţinuţi de fostul primar Videanu şi de fostul Consiliu General.

Împotrivă

Liderul deputaţilor PD-L, Cristian Rădulescu, a explicat că democrat-liberalii au votat "împotrivă", pentru că proiectul de lege este "propagandistic şi inutil", deoarece problema Parcului Bordei a fost rezolvată, acesta fiind redat bucureştenilor de Consiliul General al Capitalei, "iar florile plantate de primărie în urmă cu trei luni au şi înflorit". Replica a venit de la liberalul Bogdan Olteanu, care a arătat că această lege este necesară pentru ca firmele imobiliare să nu mai poată construi pe viitor blocuri în parc şi pentru că există riscul ca noul Consiliu General să nu mai repete greşeala de a permite construirea de blocuri în acest parc. Proiectul de lege va pleca la promulgare la preşedintele Băsescu, el fiind adoptat în luna martie şi de Senat. Legea prevede că toate terenurile şi construcţiile, în suprafaţă de aproximativ 40.000 mp, care fac parte din zona cunoscută sub numele de Parcul Bordei sunt declarate de utilitate publică. Acest lucru trebuia făcut de la început, înainte ca omul de afaceri Costică Constanda să pună mâna pe 4.600 mp din zona verde şi pe jumătate din Satul Francez plus vilele de lux cumpărate la preţuri de nimic. Parlamentarii PC şi PSD au depus ieri la Senat un alt proiect de lege care prevede declararea de utilitate publică a Pădurii Băneasa. (Dana Piciu, Monica Andrei Capatos)

×
Subiecte în articol: politic bordei parcul bordei