x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Marcel Ciolacu a fost primit de Olaf Scholz, cancelarul german

Marcel Ciolacu a fost primit de Olaf Scholz, cancelarul german

de Redacția Jurnalul    |    04 Iul 2023   •   17:46
Marcel Ciolacu a fost primit de Olaf Scholz, cancelarul german
Sursa foto: gov.ro

Marcel Ciolacu a fost primit, marți, Olaf Scholz, cancelarul german. Premierul român se află într-o vizită în Germania

Șefii celor două guverne au întrevederi atât în format tête-à-tête, cât și în plenul delegațiilor, urmate de o conferință comună de presă.

De asemenea, șeful Executivului va avea o întrevedere cu Katrin Göring-Eckardt, vicepreședintele Parlamentului Republicii Federale Germania, și cu reprezentanți ai Parlamentului german din principalele grupuri politice.

Potrivit Guvernului, vizita va avea și o importantă componentă economică. Prim-ministrul va participa la întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai industriei de apărare.

În prima zi a vizitei, premierul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanți ai comunității de români din Republica Federală Germania și va depune o coroană la Memorialul Holocaustului din Berlin.

„Cooperarea dintre România și Germania are un potențial semnificativ, pe care am convingerea că îl putem valorifica și mai mult în interes reciproc. Germania este cel mai important partener comercial al României, fapt ce constituie o bază solidă pentru intensificarea relației noastre bilaterale și oferă perspective reale de dezvoltare pe care ne dorim să le concretizăm cât mai curând posibil”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Din delegația oficială condusă de premierul Ciolacu vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, ministrul Apărării, Angel Tâlvăr, deputatul Ovidiu Ganț, membru al Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, Victor Negrescu, europarlamentar și consilier onorific al prim-ministrului, reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului.

 

×
Subiecte în articol: Olaf Scholz Marcel Ciolacu