Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a declarat, astăzi, că partidul din care face parte "nu sare dintr-o parte în alta cu uşurinţa unei căprioare", iar el va respecta orice decizie va lua conducerea partidului, chiar dacă aceasta nu va corespunde cu propria sa opinie.
Mircea Ionescu Quintus a declarat că astăzi, în Comitetul Executiv Naţional al PNL, îşi va exprima opinia referitoare la eventuala intrare la guvernare a PNL alături de PDL. Mircea Ionescu Quintus a ţinut să precizeze că PNL "nu sare dintr-o parte în alta cu uşurinţa unei căprioare".
"Va trebui să cumpănim bine ce avem de făcut în interesul ţării şi în interesul Partidului Naţional Liberal", a spus preşedintele de onoare al PNL, citat de Mediafax. Acesta a adăugat că va respecta hotărârea pe care o va lua conducerea PNL, indiferent care va fi aceasta şi chiar dacă nu va coincide cu opinia sa legată.
Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, are, conform propriei declaraţii, o activitate de peste şapte decenii în PNL. În campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Quintus a fost alături de candidatul PSD Mircea Geoană, căruia i s-a adresat, la un miting electoral la Ploieşti, cu formula "domnule preşedinte al României", la rândul său Geoană declarându-se onorat să-l aibă pe seniorul liberal alături în campanie.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Radio Guerrilla, răspunzând unei întrebări, că singurul context în care se poate deschide discuţia cu PDL pentru formarea Guvernului este ca premierul să fie liberal.
Crin Antonescu a declarat, marţi seară, că răspunsul pentru guvernarea cu Băsescu şi PDL este "nu", adăugând că devine jenant faptul că democrat-liberalii revin cu ideea că vor guvernare cu liberalii şi menţionând că este pentru o guvernare care să contrabalanseze mandatul lui Băsescu.
Liberalii se vor reuni, miercuri, în Comitetul Executiv Naţional, pentru a decide dacă PNL rămâne în opoziţie sau acceptă varianta intrării la guvernare cu PDL. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro