x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nica: Campania PSD „Jos Facturile! ” este preluată de Parlamentul European

Nica: Campania PSD „Jos Facturile! ” este preluată de Parlamentul European

12 Oct 2022   •   12:31
Nica: Campania PSD „Jos Facturile! ” este preluată de Parlamentul European
Sursa foto: Dan Nica/a3

Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a declarat că Grupul S&D și plenul Parlamentului European preiau campania PSD „Jos Facturile!”. El cere declararea ca urgență la nivel european a inflației cauzate de scumpirea energiei.

„Inițiată încă din septembrie anul trecut, campania PSD a fost preluată de către Grupul Social-Democrat din Parlamentul European, astfel că în a doua sesiune plenară din octombrie, săptămâna viitoare, va avea loc o dezbatere dedicată combaterii creșterii facturilor la energie, a prețurilor la alimentele de bază și a costului de viață în general” a transmis eurodeputatul PSD.

El spune ca va cere declararea ca urgență la nivel european a inflației cauzate de scumpirea energiei.

„Cetățenii Uniunii Europene se confruntă cu alegeri dure între pâinea de zi cu zi și facturile scăpate de sub control”, adaugă social-democratul.

Dan Nica subliniază că a „solicitat, încă de anul trecut, Comisiei Europene și statelor membre plafonarea prețurilor la energie”, scrie Mediafax

„Cerem urgent măsuri sociale concrete, pentru a amortiza efectul acestei crize asupra cetățenilor”, încheie Nica.

 

×
Subiecte în articol: dan nica