Nici candidatu’, nici electoratu’ nu prea mai trag la Cotroceni

Între cele 12 milioane de voturi din 1990 care l-au făcut pe Ion Iliescu singurul preşedinte al României ales din primul tur la cele numai 5 milioane de alegători datorită cărora Traian Băsescu s-a instalat la Cotroceni în 2004, instituţia prezidenţială şi-a pierdut treptat, dar constant, farmecul. Atât pentru candidaţi, care la începuturile democraţiei dâmboviţene se înghesuiau câte 16 pe un singur loc, cât şi pentru alegători.

După anii 2000, competiţia prezidenţială a devenit o afacere strict între greii politicii. Candidaţii "de culoare" au renunţat să se mai înscrie într-o competiţie pe care oricum nu aveau nici o şansă să o câştige. "Trendul" neimplicării s-a remarcat însă şi la nivelul electoratului.

Dacă în primul an al democraţiei româneşti aproape 15 milioane de alegători din cele 17 milioane înscrişi în liste şi-au exprimat opţiunea pentru prezidenţiale, la ultimul scrutin, în 2004, numai puţin peste jumătate din români - 10 milioane din cele 18 milioane de alegători - a găsit motivarea de a alege un nou preşedinte.

Dacă luăm în calcul sondajele de opinie referitor la prezenţa la vot şi numărul politicienilor care şi-au declarat dorinţa de a candida pentru Cotroceni, această caracteristică pare că se va menţine şi în alegerile prezidenţiale din noiembrie. În acest context, analiştii politici atrag atenţia asupra delegitimării instituţiei prezidenţiale.

Până în prezent şi-au anunţat oficial candidatura Mircea Geoană (PSD), Crin Antonescu (PNL), Principele Radu (independent) şi Nati Meir (independent).


Traian Băsescu, jucătorul de-a candidatura
Când, în 2004, a anunţat că va fi un preşedinte-jucător, nu şi-a imaginat nimeni că va deveni politicianul care va provoca cele mai multe dispute din istoria instituţiei prezidenţiale. Deşi oficial susţine că încă nu ştie dacă se va mai înscrie într-o nouă competiţie prezidenţială, Băsescu a sugerat totuşi că noiembrie îl va găsi luând pulsul ţării direct de la electorat.

Ieri, prim-vicepreşedintele PD-L Theodor Stolojan le-a spus însă democrat-liberalilor din Târgovişte că, "după cum bine ştiţi candidatul PD-L la Preşedinţie este Traian Băsescu". La cei 58 de ani pe care îi va împlini chiar în luna alegerilor, Traian Băsescu, ale cărui slăbiciuni sunt "Biruinţa" şi Marea Neagră, se poate considera un specialist al transporturilor, date fiind şi cele două mandate de ministru al acestui domeniu, primul obţinut încă în 1991.

Până în 2000, Băsescu a alternat funcţia de ministru cu cea de deputat, pentru ca apoi, o dată cu ridicarea la rang de preşedinte al filialei bucureştene a PD, să obţină, în urma alegerilor din iulie 2000, şi conducerea Primăriei Generale. Succesul obţinerii acestei funcţii publice a atras avansarea şi în PD, a cărui conducere o preia în 2001.

În 2004, Băsescu a câştigat din nou Primăria Capitalei, dar în toamnă, după scena plânsului pe umărul lui Stolojan în prime time, se reorientează către poziţia cea mai înaltă: instituţia prezidenţială. Cu votul a numai 5 milioane de alegători, Băsescu a devenit preşedinte. În noiembrie, dacă va mai candida, Traian Băsescu va încerca să atingă performanţa lui Iliescu, singurul preşedinte postdecembrist cu două mandate consecutive.


Mircea Geoană - diplomatul
La cei 51 de ani, după patru ani de şefie a PSD, Mircea Geoană vrea să îşi încerce forţele în cursa pentru Cotroceni. Cu unul dintre posibilii adversari, Traian Băsescu, Geoană s-a mai confruntat şi în 2004, deşi numai la nivel de Capitală, pentru Primăria Generală.

De profesie inginer, dar cu studii ulterioare de drept, administraţie publică şi economie, Geoană şi-a început cariera în 1991, când a fost numit director în Ministerul de Externe, pentru ca în 1996 să fie trimis ambasador plenipotenţiar în SUA, funcţie pe care a deţinut-o până în 2000.

S-a reîntors apoi în fruntea MAE, devenind şeful diplomaţiei româneşti. Finalul mandatului la MAE a însemnat intrarea lui Mircea Geoană în Parlament, din 2004 devenind senator. După ce anul trecut a obţinut un nou mandat de senator, Mircea Geoană a devenit apoi şi preşedintele Senatului. Din postura de şef al PSD, şef al Senatului şi vicepreşedinte al CSAT, Mircea Geoană va încerca în noiembrie să obţină mandatul de preşedinte al statului.





Crin Antonescu, anul premierelor pentru orator
Obţinând anul acesta cea mai importantă funcţie de preşedinte din cariera sa politică, şi anume şefia PNL, Crin Antonescu încearcă să continue trendul ascendent, anunţându-şi candidatura şi pentru preşedinţia României. Antonescu, care împlineşte în septembrie 50 de ani, este licenţiat al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti şi din 1990 a intrat în politică, devenind membru al PNL.

Deputat fără încetare din 1992 şi până în 2008, Antonescu a avut şi un mandat de ministru al Tineretului şi Sportului în perioada 1997-2000. Schimbările pentru Antonescu au început în noiembrie 2008, când a candidat şi a obţinut un mandat la Senat. O figură care s-a remarcat în special prin darul oratoric, discursurile sale din Parlament în care ţinta preponderentă era Traian Băsescu făcând deliciul audienţei în repetate rânduri.


Principele Radu Duda - implicarea monarhiei
S-a spus despre el că este un favorit al lui Dinu Patriciu. Are 48 de ani, s-a născut la Iaşi, într-o familie de medici. După ce a absolvit Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1984, s-a căsătorit cu Principesa Margareta, în 1996. Din ianuarie 1999, el a devenit Principe de Hohenzollern-Veringen, iar de la 5 ianuarie 2005 este Principe al României şi Alteţă Regală.

Principele Radu, care a obţinut în 2006 titlul de doctor în Ştiinţe militare, este colonel în Armata României şi consilier al Majestăţii Sale Regele Mihai I. Totodată, a fost reprezentant special al Guvernului României, din 2002 până în 2008. Unul dintre cei mai importanţi pioni ai echipei sale electorale este Betsy Myers, care a lucrat la campania preşedintelui american Barack Obama.


Corneliu Vadim Tudor, candidatul etern
Începând cu 1996, liderul PRM s-a regăsit pe lista candidaţilor în toate competiţiile prezidenţiale. Şi de fiecare dată, după ce a pierdut, a acuzat fraudarea alegerilor. Vadim, care va împlini 60 de ani chiar în săptămâna alegerilor prezidenţiale, este licenţiat al Facultăţii de Filosofie şi are specializări ulterioare în istorie.

Senator din 1992, anul performanţei pentru Vadim a fost 2000, când a reuşit intrarea în turul doi la prezidenţiale, alături de Ion Iliescu. Extremismul de care a fost mereu acuzat l-a izolat însă pe Vadim şi partidul său pe scena politică, culminând cu ratarea parlamentarelor anul trecut. Implicarea, prin susţinere puternică, în cazul Becali i-a adus însă o gură de oxigen pe care Vadim încearcă să o exploateze la maximum, anunţându-şi candidatura la prezidenţialele din toamnă.


Nati Meir, omul de afaceri
Fost deputat în Parlamentul României şi om de afaceri, Meir va candida ca independent la preşedinţia României. Anterior lansării candidaturii, Meir spusese că şeful campaniei sale electorale va fi Shmuel Elgrabli, unul dintre cei mai apreciaţi consilieri din Israel, care a condus campaniile electorale ale lui Ariel Sharon şi Ehud Barak, foşti premieri israelieni, şi pe cea a actualului premier, Benjamin Netanyahu.

Din echipă mai face parte şi cunoscuta avocată Etty Ziv. Nati Meir s-a născut la 23 mai 1955, în oraşul Haifa din Israel. Părinţii săi erau emigranţi din România. Mama sa se născuse în oraşul Tulcea, iar tatăl său s-a născut în satul Bucium (Valea Ursului) şi a trăit în oraşul Roman până la plecarea în Israel. A absolvit Facultatea de Matematică şi Facultatea de Inginerie de Maşini din Beer şeva (Israel), obţinând în anul 1980 diploma de inginer maşini-matematică.




A lucrat ca profesor de matematică şi ofiţer în armata israeliană. A ocupat apoi funcţii de director general şi preşedinte la două societăţi comerciale şi a fost consilier pentru probleme de politică externă al lui Corneliu Vadim Tudor. A fost ales deputat în legislatura 2004-2008 pe lista PRM, partid pe care l-a părăsit ulterior, activând ca independent, dar şi ca membru PD.

Şi-a terminat mandatul ca independent şi fără a avea o activitate parlamentară deosebită. Din ultima sa declaraţie de avere reiese că deţinea, printre altele, 86 milioane de dolari depuşi la bancă.


Miron Cozma, fosta voce a minerilor
Încă de la finalul anului trecut, Cozma spunea că vrea să îşi înfiinţeze un partid, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România, şi că vrea să candideze la prezidenţiale. Numai că fostul lider al minerilor are interdicţie timp de şapte ani de a fi ales şi de a alege, interdicţie ce i-a fost impusă după eliberarea din penitenciar şi pe care a spus că o va contesta. I s-a interzis, de asemenea, ca timp de cinci ani să intre în Bucureşti.

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a părăsit, la 2 decembrie 2007, Penitenciarul Rahova, unde a executat 10 ani de închisoare pentru fapte comise la mineriade. Până acum nu a făcut un anunţ oficial cu privire la candidatură, dar a reuşit să se căsătorească cu avocata sa.


Dan Diaconescu se gândeşte să conducă ţara pe care a OTVizat-o
Plecat din Caracal de pe Strada Karl Marx numărul 89, Dan Diaconescu vrea să ajungă în Capitală pe Bulevardul Geniului, fix la numărul 1, adică acolo unde se află Palatul Cotroceni. Patronul OTV ar candida la Preşedinţie, dar încă nu este hotărât.

"Nu comentez. Sunt nişte propuneri venite din diferite zone, dar încă nu am decis. Mă voi hotărî cu o zi înainte de încheierea termenului de depunere a candidaturilor", a răspuns Dan Diaconescu la întrebarea dacă va candida la Preşedinţie. "Nu ştiu la ce mi-ar trebui", a adăugat patronul OTV.

La capitolul realizări profesionale, Diaconescu se laudă cu valenţe de creator: a creat-o pe Magda Ciumac, şi ne-a mai promis 1.000, a inventat-o pe Elodia şi l-a scos din anonimat pe Tolea. "Mi s-a îndeplinit visul. Am OTVizat România", se lăuda Dan Diaconescu într-un interviu, considerându-se acum probabil cel mai potrivit preşedinte pentru o asemenea ţară.

Până să ajungă la această performanţă, patronul OTV a mai fost director al Jurnalului Naţional şi reporter la Curierul Naţional.





Istoria competiţiilor
În 1990, numai Ion Iliescu (FSN), Radu Câmpeanu (PNL) şi Ion Raţiu (PNŢCD) s-au înscris în cursa pentru prezidenţiale. Iliescu a câştigat alegerile din primul tur, scorul obţinut de el atunci, aproape 12 milioane de voturi, nemaifiind egalat până acum. Doi ani mai târziu, la noile alegeri prezidenţiale, numărul politicienilor doritori de Cotroceni s-a dublat.

Pe lângă Iliescu, au intrat în competiţie şi Emil Constantinescu (CDR), Gheorghe Funar (PUNR), Caius Traian Dragomir (Frontul Salvării Naţionale), Ioan Mânzatu (Partidul Republican) şi Mircea Druc (independent).

Anul 1996 a fost vârful, din punct de vedere numeric, al competiţiei prezidenţiale. Nu mai puţin de 16 candidaţi, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, au vrut să cucerească puterea: Ion Iliescu (PDSR), Emil Constantinescu (CDR), Petre Roman (Uniunea Social Democrată), Gyorgy Frunda (UDMR), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Gheorghe Funar (Partidul Unităţii Naţionale Române), Tudor Mohora (Partidul Socialist), Nicolae Manolescu (Alianţa Naţională Liberală), Adrian Păunescu (Partidul Socialist al Muncii), Ioan Pop de Popa (Uniunea Naţională de Centru), George Muntean (Partidul Pensionarilor din România), Radu Câmpeanu (Alianţa Naţională Liberală Ecologistă), Nuţu Anghelina (independent), Constantin Mudava (independent), Constantin Niculescu (Partidul Naţional al Automobiliştilor), Nicolae Militaru (independent).

Începând cu anul 2000, numărul celor care au dorit să meargă la Cotroceni a început să scadă. Din acest moment, chiar dacă au mai existat şi câteva figuri mai puţin cunoscute printre candidaţi, totuşi, lupta pentru prezidenţiale a devenit apanajul marilor figuri politice ale momentului.

În 2000 au candidat la prezidenţiale Ion Iliescu (PSDR), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Theodor Stolojan (PNL), Mugur Isărescu (independent), Gyorgy Frunda (UDMR), Petre Roman (PD), Teodor Meleşcanu (ApR), George Eduard Manole (independent), Graţiela Bârlă (independent), Ion Philippe Hohenzollern (Partidul Reconcilierii Naţionale), Ion Sasu (Partidul Socialist al Muncii), Niculae Cerveni (Partidul Liberal Democrat Român).

În 2004, tot 12 candidaţi s-au înscris în cursă: Traian Băsescu (PD), Adrian Năstase (PSD), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Gheorghe Ciuhandu (PNŢCD), Marko Bela (UDMR), Petre Roman (Forţa Democrată), Gigi Becali (PNG), Gheorghe Dinu (independent), Marian Petre Miluţ (Acţiunea Populară), Raj Tunaru (Partidul Tineretului Democrat), Ovidiu Tudorici (Uniunea Pentru Reconstrucţia României), Aurel Rădulescu (Alianţa Populară Creştin-Democrată).


Interesul electoratului, în scădere
Interesul românilor pentru vot s-a situat pe o traiectorie descendentă din 1990, atunci când au avut loc primele alegeri prezidenţiale de după Revoluţie, până la ultimul scrutin, din 2004. Cea mai mare prezenţă la vot s-a consemnat la alegerile din 1990, aproape 15 milioane de alegători din cele 17 milioane înscrişi pe listele electorale, în timp ce în cel de-al doilea tur al alegerilor din 2004 s-a înregistrat o prezenţă cu puţin peste 10 milioane din cele peste 18 milioane de români care aveau drept de vot.

Preşedintele cu cele mai multe voturi primite este Ion Iliescu, în 1990 acesta fiind votat de peste 12 milioane de alegători.

În schimb, pentru Traian Băsescu au optat în turul doi, în 2004, numai puţin peste 5 milioane de alegători. Ion Iliescu este şi singurul preşedinte care a obţinut funcţia din primul tur al alegerilor, în 1990, şi, de asemenea, singurul care a câştigat consecutiv cursa prezidenţială, în 1990 şi 1992.