x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL susține referendumul primarului Capitalei. Nicusor Dan încă nu a ales pe cine susține la prezidențiale

PNL susține referendumul primarului Capitalei. Nicusor Dan încă nu a ales pe cine susține la prezidențiale

de Redacția Jurnalul    |    18 Oct 2024   •   14:15
PNL susține referendumul primarului Capitalei. Nicusor Dan încă nu a ales pe cine susține la prezidențiale
Sursa foto: Facebook

Președintele PNL Nicolae Ciucă a anunțat că a convenit cu primarul general Nicușor Dan susținerea proiectelor comune, inclusiv susținerea lui Ciucă la alegerile prezidențiale, dar și susținerea de către PNL a referendumului lui Nicușor Dan. Primarul însă spune altceva.

„Am convenit pe subiectele legate de susținerea proiectelor comune, inclusiv pe susținerea candidaturii la alegerile prezidențiale și, de asemenea, pe aspectele legate de susținerea de către PNL a reeferendumului propus de primarul general al Capitalei”, spune Ciucă.

De asemenea, Nicușor Dan și Nicolae Ciucă au discutat cele 20 de solicitări pe care primarul general le-a înaintat tuturor candidaților la alegerile prezidențiale. PNL a avut două completări, iar apoi Ciucă a semnat lista lui Dan.

„În acestă dimineață le-am clarificat și am și semnat această listă cu solicitări, o listă pe care o înmânez domnului primar. Sunt 2 opbservații pe care le-am înscris în listă. Este vorba de respectarea și stabilriea unor criterii obiective atunci când vine vorba de repartizarea bugetului, aspect care se va analiza în detaliu între primarul general și primarii de sectoare și o solicitare care este absolut necesară nu din punct de vedere politic, ci din punct de vedere al creșterii capacității administrative la nivelul Primăriei Generale, ținând cont de faptul că toți cei cu care am discutat se plâng de timpul foarte mare pentru obținerea avizelor. Acestea au fost cele două completări pe care le-am înscris”, a mai spus președintele PNL.

Cu toate acestea, Nicușor Dan spune că nu este încă ferm convins pe cine va susține la prezidențiale. Întrebat de jurnaliști pe cine va susține, el a răspuns: „Am semnat acea listă de susținere a candidaturii, așa cum am semnat și pentru alți doi candidați de dreapta. Nu am luat o decizie fermă cu privire la susținerea pentru turul 1 și o să vedem în turul 2”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: nicusor dan Nicolae Ciucă referendum