x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ONG-urile de media: Strategia Naţională de Apărare este superficială şi ameninţă democraţia

ONG-urile de media: Strategia Naţională de Apărare este superficială şi ameninţă democraţia

23 Iun 2010   •   00:00

ONG-urile de media din România condamnă concluziile din Strategia Naţională de Apărare a Ţării conform cărora presa reprezintă o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale, amintind că rolul presei într-o democraţie este acela de a informa, chiar dacă asta presupune critici.

"Reamintim preşedintelui României şi CSAT că rolul presei într-o societate democratică este acela de a informa publicul în legătură cu chestiuni de interes public. Atunci când jurnaliştii informează publicul, există şi riscul ca instituţii ale statului să fie criticate. Riscul ca jurnaliştii să se înşele şi să «răspândească informaţii false» este un risc asumat în orice democraţie în virtutea respectării dreptului la libertatea cuvântului", se precizează într-un comunicat de presă de miercuri al mai multor organizaţii care apără libertatea presei.

În opinia semnatarilor documentului, responsabilitatea presei este "să transmită informaţii", iar a publicului "să le primească şi să le evalueze".

"Politicienii şi funcţionarii publici au posibilitatea să contracareze orice informaţii eronate transmise de presă", mai afirmă reprezentanţii ONG-urilor.

Aceştia critică şi faptul că documentul adoptat de CSAT "nu conţine şi nici nu face trimitere la niciun fel de dovezi în legătură cu posibile campanii de presă la comandă", lucru valabil şi în cazul afirmaţiei conform căreia există "presiuni exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului".

Astfel, în opinia semnatarilor comunicatului, Strategia Naţională de Apărare "generalizează abuziv situaţii pe care le presupune a fi reale, iar prin acest fapt calomniază presa în ansamblul ei".

"Acest document oficial, care conţine enunţuri superficiale şi acuzaţii împotriva presei în ansamblul ei, constituie o ameninţare severă la adresa libertăţii cuvântului, prin faptul că el poate fundamenta iniţiative legislative menite să desfiinţeze orice afirmaţie critică la adresa inistituţiilor statului. De aceea condamnăm afirmaţiile din Strategia CSAT şi facem un apel la Parlamentul României să aducă modificările necesare acestui document, eliminând referirile la vulnerabilitatea pe care o reprezintă critica de presă", se arată în comunicatul citat.

Documentul este asumat de ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, de Centrul pentru Jurnalism Independent, de Asociaţia Patronală a Editorilor Locali, de Convenţia Organizaţiilor de Media, de Federaţia Română a Jurnalistilor MediaSind, de Patronatul Presei din România Romedia şi de Centrul de Resurse Juridice.

×
Subiecte în articol: politic