În regimul totalitar al lui Nicolae Ceaușescu, nicio profesie nu era imună la instrumentalizare politică, iar psihiatria, prin capacitatea sa de a defini „normalitatea” și „patologia”, a fost deosebit de vulnerabilă.
Psihiaria, armă politică
„Pe măsură ce represiunea directă (arestări, procese publice) devenea tot mai greu de justificat în context internațional, regimul Ceaușescu a căutat metode mai subtile. Una dintre acestea era recurgerea la expertiza medicală pentru a decredibiliza contestatarii. Psihiatria, cu aura ei de știință obiectivă, oferea un instrument ideal: declararea dizidenților drept «bolnavi psihic» îi transforma din opozanți legitimi în pacienți care aveau nevoie de tratament, eliminând astfel nevoia unui proces politic zgomotos”, notează CNSAS.
Documentele descoperite arată cum manifestările critice față de regim, cum ar fi opoziția la politica oficială sau preocuparea pentru drepturile omului, erau reinterpretate ca simptome de boli psihice.
„Atitudinea ostilă față de societatea socialistă”, „fixația pe drepturile omului” sau „convingerile mistico-religioase exagerate” puteau fi considerate semne de paranoia sau schizofrenie, chiar dacă astfel de formulări nu existau în manualele medicale oficiale.
„O acuzație la adresa psihiatriei românești din epocă este aceea că unii medici au etichetat manifestările politice critice drept simptome ale unei boli psihice”, potrivit CNSAS.
„Securitatea se baza pe rapoarte medicale pentru a justifica internarea forțată a unor opozanți. În acest fel, responsabilitatea era transferată de la organul represiv către instituția medicală, ceea ce conferea o aparență de legalitate și
Într-un document din 1983, descoperit în arhiva CNSAS, în dosarul „Justiție”, „se intersectează, în mod dramatic, două dintre domeniile instrumentalizate de regimul comunist: justiția și psihiatria”.
„Un procuror refuză să îi condamne pe cetățenii care, pentru a-și putea duce traiul zilnic, sunt siliți să încalce reglementări legale absurde. O problemă acută de conștiință și revolta împotriva regimului comunist sunt transformate în internare la psihiatrie
Utilizarea psihiatriei ca instrument de control politic, arată Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, nu a existat doar în România comunistă, modelul brevetat de sovietici fiind folosit, cu anumite caracteristici specifice, de toate regimurile totalitare din spatele Cortinei de Fier.


