Conservatorii au cerut ieri Guvernului să plătească la prima rectificare bugetară despăgubirile către persoanele care au depus bani la CEC pentru cumpărarea de autoturisme Dacia. "Guvernul vrea să le plătească despăgubirile cuvenite abia în decembrie 2008.
Conservatorii au cerut ieri Guvernului să plătească la prima rectificare bugetară despăgubirile către persoanele care au depus bani la CEC pentru cumpărarea de autoturisme Dacia. "Guvernul vrea să le plătească despăgubirile cuvenite abia în decembrie 2008.
Multe dintre aceste persoane sînt în vîrstă şi nu vor mai apuca să se bucure de banii lor. În această situaţie se află circa 37.000 de familii. Datorită legii promovate de PC, păgubiţii Dacia îşi vor recupera banii", a spus vicepreşedintele PC, Marius Marinescu . Totodată, Marinescu a anunţat că PC va organiza un miting de protest miercuri, 28 mai, începînd cu ora 10:00, în faţa Guvernului, în sprijinul tuturor românilor nedreptăţiţi de instituţiile statului.
PREVEDERI. Potrivit legii propuse de PC, despăgubirile vor fi egale cu suma depusă la CEC, indexată cu nivelul indicelui ratei de inflaţie, calculat din data depunerii pînă în ziua achitării, din care se deduce dobînda legală bonificată de CEC pe perioada cît a fost acordată. Ca exemplu, un cetăţean care a depus suma de 70.000 de lei vechi la CEC înainte de 1990 va primi azi, conform proiectului PC, echivalentul în lei al sumei de 5.800 de euro.
"Prin intrarea în vigoare a legii se face o reparaţie persoanelor care înainte de ’89 au depus bani la CEC pentru o maşină Dacia, bani de care statul s-a folosit fără ca el să se achite de partea sa de contract, adică fără să livreze maşina celor în drept. Timp de 17 ani, deponenţii şi-au cerut drepturile, fără vreun efect pînă acum", a arătat Marinescu.
Citește pe Antena3.ro