Liberalii din filiala Sectorului 5 le-au dat satisfactie liderilor partidului excluzandu-l pe Valeriu Stoica, dar le-au batut obrazul amintind ca Dinu Patriciu, finantator al PSD, a fost "mangaiat" cu un avertisment.
Rezolutia filialei Sectorului 5 a PNL, prin care fostul presedinte liberal Valeriu Stoica, a fost exclus din partid, bate obrazul actualei conduceri pentru ca l-a menajat pe Dinu Patriciu desi acesta a recunoscut ca a sponsorizat PSD prin firmele sale. "Toate organizatiile teritoriale ale PNL trebuie sa aplice cu cea mai mare strictete statutul partidului si regulile de conduita pe care cu totii le-am stabilit, indiferent daca cel care incalca aceste reguli si afecteaza interesele Partidului National Liberal se numeste Theodor Stolojan, Dinu Patriciu sau Valeriu Stoica", se arata in textul rezolutiei. Presedintele filialei, Dan Meran a povestit ca Stoica le-a reprosat colegilor sai ca nu aplica aceeasi unitate de masura. "Noi nu putem sa comentam deciziile filialei Prahova, care a discutat cazul Patriciu si l-a trimis la Comisia de Etica a partidului, dar majoritatea celor prezenti au sustinut ca toti cei care au incalcat statutul trebuie sanctionati in acelasi fel. Acum i s-a dat lui Dinu Patriciu un avertisment, dar trebuie exclus daca recidiveaza", a sustinut Meran. Dupa sedinta de miercuri seara, intrebat daca propune, prin aceasta rezolutie, excluderea lui Patriciu din PNL, Meran a refuzat un raspuns transant, insa a mentionat ca mai multi colegi s-au aratat "nemultumiti" de activitatea lui Dinu Patriciu in partid. "Daca Patriciu o sa recidiveze, eu o sa votez pentru excluderea lui din partid", a completat liderul liberalilor de la Sectorul 5. PROTOCOL CU PSD. Unii participanti la sedinta spun ca si lui Stoica i s-a reprosat ca a initiat si semnat protocolul cu PSD, dupa alegerile din 2000. Un alt cap de acuzare a fost acela ca Stoica nu a criticat niciodata ministrii PD si nici pe presedintele Traian Basescu. A doua zi dupa excludere, Stoica si-a reluat criticile la adresa mai-marilor liberali acuzandu-i ca au facut o "obsesie anti-PD si anti-Basescu". Stoica a mai explicat si ca lansarea platformei liberale este doar inceputul unei perioade de dezbateri. "Un document definitiv va exista numai la sfarsitul acestei perioade. Nu trebuie jumatate de an, pentru ca este vorba despre un proiect care nu a avut parte de organizare prealabila in teritoriu", a declarat Stoica, aratand ca abia dupa sase luni se poate evalua succesul platformei. AMENINTARI. Pe de alta parte, liderul PNL Calin Popescu Tariceanu, a amenintat ca excluderile din partid vor continua atat timp cat nu vor fi respectate deciziile conducerii. "Ii avertizez pe toti membrii partidului ca trebuie sa respecte Statutul. Facem o distinctie neta intre libertatea de expresie si dreptul la opinie fata de ceea ce trebuie respectat in interiorul partidului", a adaugat liderul PNL.Citește pe Antena3.ro