x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL - Fuziunea, ultima grija

PNL - Fuziunea, ultima grija

de Monica Iordache Apostol    |    25 Feb 2006   •   00:00
PNL - Fuziunea, ultima grija

Liberalii s-au adunat la Brasov sa ia o decizie in privinta fuziunii cu PD. S-au codit insa mult sa dea raspunsul oficial, grabindu-se in schimb sa le arda o palma democratilor, acuzandu-i ca au preluat naravul PSD de a racola alesi locali.

PNL nu vrea sa fuzioneze cu PD din cauza neintelegerilor dintre cele doua partide si a conflictelor cu Traian Basescu. Liberalii au propus prelungirea protocolului Aliantei D.A. pana in 2009, strecurand un mic santaj la adresa lui Basescu: il sustin la prezidentiale daca si el sustine programul "Guvernului Tariceanu".

"Nu sunt intrunite conditiile pentru realizarea fuziunii." Raspunsul negativ al liberalilor in chestiunea uniunii cu PD a fost exprimat de vicepresedintele PNL Teodor Melescanu, la finalul sedintei de ieri a Delegatiei Permanente a partidului. Reuniti la Brasov, liderii de la centru si din teritoriu ai liberalilor au adoptat o rezolutie in care concluzioneaza ca proiectul nu se poate realiza acum din cauza disensiunilor cu PD si a relatiei conflictuale cu presedintele Traian Basescu. In timpul sedin-tei, liderii de filiale s-au intrecut in a se plange de neintelegerile cu PD, dar in final liberalii au ajuns la o formula mai atenuata, dar transparenta a refuzului: au propus "relansarea aliantei cu PD in vederea constituirii unui mare partid liberal". Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a explicat si el ca discutia despre fuziunea cu PD devine realista doar dupa ce vor fi rezolvate neintelegerile dintre cele doua partide. El s-a plans ca protocolul Aliantei este incalcat in mod frecvent, i-a acuzat pe democrati ca nu sunt solidari cu liberalii in guvernare si le-a cerut sa-si "regandeasca atitudinea".

SANTAJ. In aceste conditii, liberalii au propus prelungirea protocolului Aliantei pana dupa alegerile prezidentiale din 2009, participarea PNL si PD pe liste comune la alegerile locale, inclusiv cele partiale, la alegerile parlamentare si la cele pentru Parlamentul European, dar au strecurat si o formula de santaj. Promit sustinerea candidaturii lui Traian Basescu la prezidentialele din 2009, dar cer sustinerea acestuia pentru actiunile "guvernului condus de Calin Popescu Tariceanu", ca sa se asigure ca nu-l schimba Basescu pana atunci. Rezolutia a fost aprobata cu 58 de voturi pentru si 6 impotriva.

MIGRATIE. In prima parte a sedintei, liberalii au avut grija sa le mai arda o palma democratilor. Ei au decis sa le ceara colegilor de alianta sa stopeze racolarea alesilor locali, Tariceanu spunand ca a descoperit "cu stupoare" ca PD a preluat naravurile PSD. Presedintele Ligii Alesilor Locali ai PNL, Ludovic Orban, a fost mai acid. Potrivit lui Orban, in cadrul acestei operatiuni alesii locali liberali "s-au trezit pusi pe acelasi taler" cu persoane precum Sorin Solomon, "manelistul-sef al Baniei", si Dorin Florea, "independent-taranisto-peremisto-pesedisto, mai nou PD-ist". "Am aflat de curand ca sunt coleg si cu domnul Puzdrea, si cu William Branza, si cu domnul Liga, care a facut un traseu foarte sinuos de la PD, prin PRM, PC, iar acum a ajuns din nou la Partidul Democrat", a atacat el si racolarile de parlamentari.

INREGIMENTARE
"Am aflat de curand ca sunt coleg si cu domnul Puzdrea, si cu William Branza, si cu domnul Liga, care a facut un traseu foarte sinuos de la PD, prin PRM, PC, iar acum a ajuns din nou la Partidul Democrat" - Ludovic Orban, presedintele Ligii Alesilor Locali ai PNL

ATAC LA PRESEDINTE
Liberalii i-o coc insa presedintelui. Pregatesc un proiect de lege care sa elimine toate privilegiile demnitarilor: parlamentari, ministri si presedinti. "Delegatia Permanenta a aprobat propunerea de eliminare a acestor prevederi din statutul parlamentarilor: indemnizatie de somaj si pensii la un nivel care face o discriminare pozitiva in raport cu alte categorii de salariati din Romania. Aceasta decizie se va transpune intr-un proiect de lege care va fi depus saptamana viitoare la Parlament", a anuntat Tariceanu. El n-a spus insa ca liberalii se gandesc sa elimine drepturile tuturor fostilor demnitari. "Vor fi inclusi fostii presedinti, ministri, parlamentari. Daca e sa facem o lege, macar sa fie egala pentru toti", ne-a declarat un lider liberal. Daca o asemenea lege va trece de Parlament, fostii sefi ai statului, inclusiv Basescu, vor fi nevoiti sa renunte la casa si masina plati de de la buget si la pensia speciala.
×
Subiecte în articol: politic pnl liberalii