x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL îl trage de mânecă pe Ciorbea

PNL îl trage de mânecă pe Ciorbea

de Marius Gîrlașiu    |    10 Iun 2015   •   14:33
PNL îl trage de mânecă pe Ciorbea
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Mai mulţi parlamentari liberali vor ca Avocatul Poporului să fie revocat din funcţie dacă refuză să conteste la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă ale Guvernului care sunt declarate, ulterior, neconstituţionale.

Victor Ciorbea a fost cri-ticat în dese rânduri pentru lipsa de reacţie în ceea ce privește ordonanţele de ur-genţă ale Guvernului Ponta. Multe dintre acestea, de exemplu OUG privind migraţia aleşilor locali, au fost declarate, mai apoi, neconstituţionale de către judecătorii Curţii Consti¬tuţionale. În acest moment, potrivit Constituţiei, Avocatul Poporului este singura instituţie care poate sesiza CCR după adoptarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului. Liberalii au venit cu soluţia şi au propus ca Avocatul Poporului să sesizeze Curtea la solicitarea moti¬vată a cel puţin 15 senatori, 20 de deputaţi sau 2.000 de cetăţeni. În cazul în care respinge solicitarea, Avocatul Poporului ar trebui să-şi motiveze decizia în cel mult 30 de zile. În acest context, parlamentarii liberali au propus ca Avocatul Poporului să fie revocat din funcţie dacă refuză două astfel de soli¬citări, iar Curtea Constituţională decide ulterior că ordo-nanţa de urgenţă încalcă legea fundamentală.

Vor să îi taie şi pensia
În cazul revocării din funcţie, Avocatul Poporului ar urma să piardă şi pensia specială pentru magistraţi de care ar beneficia în mod normal. Propunerea legisla¬tivă a liberalilor a fost adoptată tacit în Camera Deputaţilor, dar a primit, deocamdată, aviz negativ în Comisia juridică a Senatului.

Proiectul mai prevede ca Avocatul Poporului să nu fi fost membru al vreunui partid politic în ultimii 10 ani şi să aibă o ve-chime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică.
 

×
Subiecte în articol: victor ciorbea