x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică POLITIC/Stirile zilei - 23 august 2004

POLITIC/Stirile zilei - 23 august 2004

23 Aug 2004   •   00:00

PRM - 65% dintre alesi, rasi de pe liste

Deputatul de Dolj Nicolae Vasilescu, vicepresedinte al PRM, a declarat sambata la Craiova ca cel mult 35% dintre actualii parlamentari ai partidului se vor regasi la toamna pe listele de candidati pentru Parlament. "Avem in vedere intinerirea partidului. Dorim sa avem mai multi tineri atat in echipa pe care o formam pentru guvernare, cat si in grupurile parlamentare", a spus Vasilescu, care a fost desemnat coordonatorul la nivel national al campaniei electorale a partidului pentru alegerile generale. (Carmen Vintila)

Cotroceni - Iliescu si-a incheiat concediul

Presedintele Ion Iliescu revine de azi la serviciu, dupa un concediu de o luna. In prima zi de lucru Iliescu va participa la ceremoniile dedicate aniversarii a 60 de ani de la momentul istoric din 23 August 1944. Seful statului si-a petrecut concediul in apropiere de Bucuresti, el declarand dupa doua saptamani de vacanta ca nu a plecat nici la munte, nici la mare, ci a avut "o odihna activa", citind si scriind. (Monica Iordache)

Din citate - PSD ataca Alianta D.A.

PSD i-a atacat iar pe liderii Aliantei PNL-PD, Theodor Stolojan si Traian Basescu, redactand un comunicat in care sustine ca a folosit exclusiv citate din declaratiile liderilor PNL si PD si in care Alianta D.A. este numita Dezastru si Anarhie. Astfel, Stolojan este acuzat ca recurge la un "stil denigrator si murdar", ca "este carpa de la usa" co-presedintelui, doar "un viermisor al lui" Basescu, in timp ce Basescu este caracterizat drept "un militian in comportament, educat de fostul regim in limbaj". Presedintele PNL "a fost seful unei retele de trafic de copii in exteriorul tarii", iar in calitatea sa de apropiat al lui Ceausescu, Stolojan a reluat "vechile metode folosite la exportul de sasi si de evrei si le-a aplicat acum la exportul copiilor". (Monica Iordache)

Raspuns - Alianta PNL-PD da replica

Alianta PNL-PD a raspuns ieri atacului PSD la adresa lui Theodor Stolojan si Traian Basescu, apreciind ca partidul de guvernamant apeleaza la o campanie murdara. "Limbajul comun PSD-PRM prefigureaza un guvern comun al acestor doua formatiuni politice si un tandem Adrian Nastase - C.V. Tudor pentru alegerile din noiembrie", se arata intr-un comunicat al Aliantei. "Il anuntam pe premierul Adrian Nastase ca mai are trei luni de zile de stat la putere, dupa care Alianta il va trimite in opozitie, unde isi va putea dedica tot timpul ocupatiei lui favorite: aceea de a-si numara banii, casele, tablourile si ouale", au replicat reprezentantii PNL-PD. (Monica Iordache)

Liste - Stolojan nu vrea sa riste

Presedintele PNL, Theodor Stolojan, a declarat sambata ca "Alianta Dreptate si Adevar nu va risca sansa de a castiga alegerile generale din cauza unor persoane controversate care vor sa acceada in Parlament pe listele Aliantei. Un exemplu in acest sens este Viorel Catarama, caruia Delegatia Permanenta a PNL i-a respins inscrierea pe liste, decizie pe care insa a atacat-o, Curtea de Onoare si Arbitraj urmand sa se pronunte. Stolojan a mai spus ca la intocmirea listelor electorale s-a tinut cont de perceptia negativa asupra potentialilor candidati in ceea ce priveste politicienii propusi pentru forul legislativ. (Gabriela Antoniu)

×
Subiecte în articol: politic stolojan