x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică POLITIC/Stirile zilei

POLITIC/Stirile zilei

17 Mar 2005   •   00:00

18 martie 2005

Reactie - Grivco a sponsorizat legal

SC Grivco SA va actiona in judecata si va cere daune Institutului de Politici Publice (IPP), daca acesta nu-si va cere scuze pentru prejudiciile majore aduse reputatiei si imaginii societatii prin prezentarea unui raport din care rezulta ca Grivco ar fi facut donatii ilegale Partidului Umanist. Grivco a precizat ieri ca nu a avut datorii la bugetul statului in momentul donatiei facute PUR - lucru dovedit prin certificatul de atestare fiscala eliberat de Agentia Nationala de Administrare Financiara - si acuza IPP de rea intentie, pentru ca nici macar nu a solicitat un punct de vedere societatii comerciale. "SC Grivco SA va sesiza asupra acestui subiect si pe sustinatorii financiari ai IPP, care, suntem convinsi, sunt interesati ca si noi de consolidarea unei societati normale si democratice in Romania", se arata in co municatul societatii, citat de Mediafax.

PSD Dolj - Nastase, parat la Iliescu

Ion Iliescu s-a intalnit ieri la Craiova cu Delegatia Permanenta Largita a filialei doljene a PSD si consilierii judeteni ai aceleiasi formatiuni politice. PSD-istii doljeni s-au plans lui Ion Iliescu de Adrian Nastase, asigurandu-l, in acelasi timp, de sprijinul lor pentru alegerile care urmeaza a avea loc la nivel central, in vederea desemnarii presedintelui. Doljenii sunt nemultumiti de faptul ca Adrian Nastase ar continua sa aduca un deficit de imagine fostului partid de guvernamant prin actiuni precum vanatoarea de mistreti. (Cristian Vasilcoiu)

Intentie - PSD ar putea cumpara sediul din Baneasa

PSD are in vedere cumpararea sediului din Str. Ion Ionescu de la Brad, in care isi desfasoara activitatea si care apartine Romaero, societate aflata in subordinea Ministerului Economiei si Comertului, a declarat miercuri seara presedintele PSD Bucuresti, Dan Ioan Popescu, citat de Rompres. La randul sau, ministrul Economiei, Codrut Seres, a precizat ca sediul va fi vandut la un pret de piata, ce va fi stabilit de un evaluator.

Felicitari - PNL, lovit de grija banilor

Parlamentarii PNL vor face un apel catre conducerea Camerei Deputatilor sa nu se aloce fonduri pentru achizitionarea de felicitari cu ocazia Sarbatorilor de Pasti. "Felicitari ca sa se transmita nu stiu cui, de conducerea Camerei Deputatilor, pe bani publici, nu putem sa acceptam", a declarat ieri deputatul PNL Eugen Nicolaescu (foto). Senatul va achizitiona cu prilejul Sarbatorilor de Pasti 8.200 de felicitari pentru a fi trimise unor personalitati. Presedintele Senatului trebuie sa-i trimita cate o felicitare si sefului statului, Traian Basescu, precum si premierului Tariceanu.

Comisie - Ancheta la SRR si TVR a demarat

Presedintele comisiei parlamentare de ancheta privind activitatea institutiilor publice de radio si televiziune, deputatul PNL Raluca Turcan, promite ca raportul ce va fi intocmit in urma verificarilor facute de comisie nu ca un verdict politic, "ci vor arata in ce masura SRR si TVR si-au indeplinit mandatul de serviciu public". In timpul anchetei, comisia va avea in vedere calitatea managementului si modul de cheltuire al banilor publici. Persoanele care vor sa se adreseze comisiei au la dispozitie adresa de mail comisia_srr_srtv@cdep.ro, pentru a oferi informatii.

×
Subiecte în articol: politic