x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică POLITIC/Stirile zilei

POLITIC/Stirile zilei

16 Mar 2005   •   00:00

17 MARTIE 2005

Senat - 1,2 de miliarde, o vizita in Manila

1,2 miliarde de lei vor cheltui parlamentarii Paula Ivanescu, Gheorghe Serbu (Alianta D.A.) si Sogor Csaba (UDMR) si alti trei membri ai staff-ului tehnic al Senatului la Manila. Cei sase vor sta in perioada 31 martie - 10 aprilie in capitala Republicii Filipine, unde vor participa la lucrarile Adunarii Uniunii Interparlamentare, la care se va dezbate problema impactului politicilor nationale si internationale asupra situatiei femeilor. Diurna si cazarea pentru cei sase vor costa aproape 500 de milioane de lei, iar transportul, 753 de milioane. (Monica Iordache)

Justitie la tara - Notari satesti si instante funciare

Coalitia intentioneaza sa infiinteze instante de judecata sau complete specializate in problema fondului funciar, a declarat ieri liderul PD Emil Boc, aratand ca de 13-14 ani litigiile legate de retrocedari treneaza, judecandu-se laolalta cu divorturi si probleme comerciale. Pe de alta parte, pentru aceeasi problema, PD a decis ieri promovarea unei legi prin care sa se infiinteze notariate satesti. "E o masura necesara si pentru deblocarea monopolului notarilor publici, pentru ca in acest moment asistam la o casta a notarilor", a sustinut Boc, constient ca va atrage "oprobriul notarilor publici". (Oana Stancu)

Gorj - Mischie vrea sa revina in PSD

Fostul presedinte al PSD Gorj, Nicolae Mischie, se gandeste sa revina in politica si sa se inscrie intr-un partid, cel mai probabil tot in PSD, informeaza Mediafax. "Excludere sau altceva similar, eu mi-am dat demisia temporar", a spus fostul lider al PSD Gorj. Mischie crede ca, inainte de a se reinscrie in PSD, ar trebui ca fostii sai colaboratori din partid, care l-au denigrat in ultimul an sau chiar i-au ocupat functiile, sa isi ceara scuze sau sa se retraga din partid.

Finantare - Colecta pentru PIN-ul lui Gusa

Partidul Initiativa Nationala (PIN), prezidat de ex-democratul Cozmin Gusa, a avut ieri prima intalnire cu presa. Liderii PIN au declarat ca noul partid nu se integreaza in nici o doctrina clasica si se vrea o alternativa la formatiunile existente, un partid "simpatic", care are ca prioritate schimbarea clasei politice. Gusa a mai spus ca fiecare dintre lideri, atat el, cat si vicepresedintii Lavinia Sandru si Aurelian Pavelescu, precum si secretarul general Sergiu Constantinescu, a contribuit cu cate 2.000-3.000 de euro, sume mai mari fiind colectate din tara de la cei care sunt si oameni de afaceri. PIN si-a ales ca sigla ursul si are 26.600 de membri. (Lavinia Dimancea)

Propunere - Seful deputatilor, revocat cu majoritate simpla

Alianta PNL-PD va propune, la modificarea Regulamentului Camerei Deputatilor, ca presedintele acestui for sa poata fi revocat prin votul a jumatate plus unu din numarul deputatilor. Anuntul a fost facut ieri, dupa sedinta Consiliului National de Conducere al Aliantei, de vicepresedintele PNL, Gheorghe Flutur. El a precizat ca aceste discutii au fost purtate la nivel de principiu, si pe 19 martie expira termenul de 45 de zile pana la care Camera Deputatilor ar fi trebuit sa-si armonizeze Regulamentul cu prevederile Constitutiei, intrucat articolul care se referea la revocarea presedintelui acestei Camere a fost declarat neconstitutional. (Mediafax)
×
Subiecte în articol: politic