x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Un nume nou intră în cursa pentru Cotroceni. Fostul șef SIE, Silviu Predoiu, vrea să-i ia locul lui Iohannis

Un nume nou intră în cursa pentru Cotroceni. Fostul șef SIE, Silviu Predoiu, vrea să-i ia locul lui Iohannis

de Redacția Jurnalul    |    13 Apr 2024   •   16:20
Un nume nou intră în cursa pentru Cotroceni. Fostul șef SIE, Silviu Predoiu, vrea să-i ia locul lui Iohannis

Generalul Silviu Predoiu, președinte al Partidului Liga Acțiunii Naționale, intră în cursa pentru Palatul Cotroceni. El pledează pentru meritocrație și recuperarea interesului național.

„Nu există prea multe opțiuni. Putem să continuăm să existăm în această zonă gri a Europei în care nulitățile care ne conduc azi se simt în siguranță. Sau putem să ne ridicăm, să ne ridicăm umăr la umăr și să spunem tare: Destul! Vrem România înapoi, vrem interesul național înapoi, vrem respect, democrația înapoi”, a spus Silviu Predoiu la Convenția Națională a PLAN.

Cu un vot împotrivă și două abțineri, reprezentanții partidului l-au desemnat pe Silviu Predoiu în cursa pentru Cotroceni, scrie Mediafax

El a anunțat cum nu va fi mandatul său de șef al statului, dacă va fi ales. „Nu va fi cu turism în străinătate, însoțit ca șef de stat de câțiva consilieri și plec în vizită de stat la viceprimarul din Rio. Nu va fi așa ceva. Nu vor fi vizite în străinătate sub legenda promovării intereselor economice ale României neavând în delegație niciun reprezentant al antreprenoriatului românesc, nu vom avea CSAT-uri în care se va discuta despre norma de izmene și de șosete. În condițiile în care România are un război la frontieră nu se vor ține sesiuni ale CSAT odată la trei luni”.

Predoiu mai spune că PLAN, „dincolo de Partidul Liga Acțiunii Nationale, este planul său pentru România, pentru un alt fel de Românie, un partid al celor care vor demnitate și respect”.

 

 

×
Subiecte în articol: predoiu plan cotroceni