Presa internaţională comentează şi sâmbătă decizia Curţii Constituţionale privind renumărarea voturilor nule de la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din România, Financial Times apreciind că, teoretic, renumărarea ar putea schimba rezultatul, însă acest lucru este puţin probabil.
FT afirmă că, teoretic, este posibil ca numărul voturilor nule care vor fi declarate valabile să infirme victoria lui Traian Băsescu, dar apreciază că această situaţie este puţin probabilă.
Totuşi, ziarul remarcă faptul că decizia de vineri a Curţii Constituţionale sporeşte agitaţia politică declanşată de victoria surprinzătoare a preşedintelui în exerciţiu şi reaminteşte că România, afectată de recesiune, este condusă, începând din octombrie, de un guvern în exerciţiu.
"Atitudinea anticorupţie a preşedintelui este populară în rândurile românilor, dar stilul său de conducere dur îl poate pune în faţa unor provocări în ceea ce priveşte formarea unui guvern, dacă victoria sa va fi confirmată", adaugă FT.
New York Times reaminteşte că numărul voturilor anulate este de circa 140.000, iar Traian Băsescu a obţinut numai 70.000 de voturi mai mult decât contracandidatul său. Ziarul american adaugă că Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, ai cărei observatori au monitorizat alegerile, consideră că scrutinul a respectat, în principiu, angajamentele faţă de OSCE, dar a adăugat că acuzaţiile de fraudă trebuie anchetate.
Şi Euronews relatează despre decizia Curţii Constituţionale, precizând că aceasta a fost luată în urma contestaţiei depuse de Partidul Social-Democrat. "Circa 138.000 de voturi vor fi renumărare, existând perspectiva ca victoria la limită a lui Traian Băsescu să fie răsturnată", comentează Euronews.
European Voice apreciază că renumărarea voturilor nule poate fi, teoretic, suficientă pentru infirmarea victoriei preşedintelui în exerciţiu. "Realegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României a fost pusă sub semnul îndoielii după ce Curtea Constituţională a decis reanalizarea voturilor anulate", comentează publicaţia citată.
Citește pe Antena3.ro