x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Preşedintele Băsescu cere amânarea grevelor

Preşedintele Băsescu cere amânarea grevelor

31 Oct 2008   •   00:00

Preşedintele Traian Băsescu a făcut aseară apel la sindicate să renunţe la mişcările de protest din noiembrie, susţinând că acestea riscă să afecteze alegerile parlamentare care vor avea loc la sfârşitul lunii.

"Afectarea atmosferei în care se desfăşoară alegerile nu este cel mai bun lucru şi nu este chiar în interesul celor care protestează. Cred că momentul ales nu este bun. Fac un apel la sindicate să-şi amâne până după alegeri, deci până în luna decembrie, mişcările de protest, iar după instalarea noului Guvern cu certitudine va exista varianta discuţiei: bani, dar condiţionat de reformă. Reformă contra salarii", a declarat şeful statului într-o conferinţă de presă convocată ieri la Palatul Cotroceni. Pentru a-i convinge pe sindicalişti, preşedintele Băsescu s-a angajat să aibă discuţii cu aceştia în care să le garanteze că "următorul Guvern va fi disponibil să discute pe tema reformelor contra bani" şi a plusat asigurându-i pe profesori că legea de majorare a salariilor cu 50% va fi respectată "imediat ce noul Guvern va fi instalat în funcţie". Ulterior, Băsescu a explicat de unde are siguranţa că viitorul Executiv va satisface solicitările sindicatelor: dacă nici un partid nu va obţine 51% în alegeri, potrivit "realităţii constituţionale", el este cel care va numi premierul, aşa cum s-a întâmplat şi în 2004. Pe de altă parte, a argumentat şeful statului referindu-se la majorarea salariilor, o lege în România nu poate să rămână neaplicată şi "a nu o aplica înseamnă că nu mai suntem într-un stat de drept".

AVERTISMENT ÎNAINTE DE ALEGERI
"Va fi foarte greu pentru un partid care nu face o prioritate din educaţie, din sănătate, din reforma administraţiei publice să desemneze un premier, dacă nu imposibil", a atenţionat Băsescu, atacând partidele, cu aluzie în principal la PSD, care îşi fac calcule că obţin în alegeri 51% şi spun că vor veni la preşedinte cu o propunere de premier, pe care şeful statului va fi nevoit să o accepte. "Îi invit să citească Constituţia şi să renunţe la ideea că «dacă nu ni-l pun cine ştie ce face»", a spus Băsescu. Întrebat cum vede totuşi viitorul Guvern, râzând în stilu-i caracteristic, şeful statului a răspuns că îl vede "bine" şi că va fi "expresie a voinţei poporului şi puţin a preşedintelui pentru primul-ministru". În acest sens, el şi-a exprimat speranţa că va fi mai norocos la desemnarea viitorului premier decât a fost în 2004, dar a încercat să acrediteze ideea că nu există mari diferenţe de viziuni între el şi premierul Tăriceanu, doar că "declaraţiile sunt diferite". Cât priveşte relaţia sa cu premierul la acest moment Băsescu a descris-o în felul următor: "Relaţia mea cu premierul nu se va deprecia până într-atât încât să fac publice discuţii din CSAT sau discuţii private". Şeful statului a folosit ieri prilejul de a-şi face şi mea culpa în legătură cu declaraţiile sale legate de ordonanţa privind creşterea salariilor în ANL. El a explicat că ordonanţa prevede că baza de calcul a salariilor a trecut de la 100 la 440, dar că interpretarea sa a fost una "eronată" şi şi-a cerut scuze pentru acest lucru.


Nu renunţă

Liderii confederaţiilor sindicale nu au răspuns pozitiv apelului lansat de şeful statului şi au anunţat că nu renunţă la proteste. "Atitudinea preşedintelui Traian Băsescu este de bună intenţie, de mediator, dar aşteptăm o ofertă concretă, nu doar formală. Dacă există genul de garanţii viabile, putem renunţa la proteste, altfel nu", a declarat preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, pentru Mediafax. La rândul său, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a susţinut că apelul preşedintelui vine prea târziu şi că este tendenţios, iar liderii Alianţei naţionale a funcţionarilor publici Sed Lex şi Sanitas au spus ferm că protestele nu vor fi amânate. "Bun, sigur că reacţia nu poate fi de la televizor, trebuie să discutăm. Cred că o soluţie raţională ar fi să discutăm", a reacţionat imediat Băsescu.


Reacţii politice

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat că preşedintele Traian Băsescu încearcă, prin apelul către sindicate privind amânarea acţiunilor de protest, să repare "gafa monumentală” pe care făcut-o prin promulgarea legii care prevede majorarea cu 50% a salariilor profesorilor. La rândul său, purtătorul de cuvânt al PC Bogdan Ciucă a spus că apelul făcut de preşedintele către sindicate reprezintă "un sfat înţelept, dar a fost făcut prea târziu". "Sfatul este bun, dar nu va convinge sindicatele, care au fost păcălite de prea multe ori şi ştiu că doar acum, înainte de alegeri, mai pot să-şi rezolve unele dintre probleme”, a precizat Ciucă. Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, consideră că Traian Băsescu este "duplicitar” şi joacă teatru atunci când le cere sindicatelor să îşi amâne protestele până după alegeri. "Băsescu a instigat sindicatele şi acum spune la loc comanda. Nici el nu crede în apelul lui, pe care l-a făcut acum ca să nu fie acuzat că dă foc la ţară”, a declarat Vadim Tudor.
  • Dana Piciu
Citiţi aici discursul integral al preşedintelui Traian Băsescu

 

×
Subiecte în articol: basescu politic preşedintele