x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Proiectul de amnistie a deţinuţilor cu pedepse sub 4 ani a primit primul aviz în Camera Deputaţilor

Proiectul de amnistie a deţinuţilor cu pedepse sub 4 ani a primit primul aviz în Camera Deputaţilor

04 Iun 2013   •   19:01
Proiectul de amnistie a deţinuţilor cu pedepse sub 4 ani a primit primul aviz în Camera Deputaţilor
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Problemele Minorităţilor a avizat, azi, cu unanimitate de voturi, un proiect de lege care prevede amnistia şi graţierea deţinuţilor cu pedepse mai mici de patru ani.

Proiectul, întocmit anul trecut de deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, a fost respins iniţial în plenul Senatului, cu 84 de voturi împotrivă. Proiectul a mers la Camera Deputaţilor, unde Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Problemele Minorităţilor, condusă de Nicolae Păun, i-a dat aviz pozitiv.

Proiectul trebuie avizat şi de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, urmând să fie apoi votat în plenul Camerei, care este for decizional.

La data întocmirii proiectului, deputatul Mădălin Voicu a fost acuzat că legea a fost întocmită pentru scoaterea din închisoare a fostului premier, Adrian Năstase, care era încarcerat la acea vreme.

"Acest proiect nu este făcut pentru Adrian Năstase. M-am gândit la ceea ce ar însemna o atitudine şi un comportament al condamnărilor care să fie mai aproape de o flexibilitate democratică europeană. Aşa poţi să-l trimiţi la sare pentru vreo 25 de ani pentru vreo faptă pe care de multe ori nici n-a comis-o. Dar asta e justiţia în România. Nu are nicio legătură. Lumea ştie că eu sunt prieten cu Adrian Năstase, nu este niciun secret. Repet, este un dosar politic şi îmi pare rău că s-au întâmplat lucrurile aşa, dar n-are nicio legătură acest proiect de lege cu soarta lui Adrian Năstase", a spus Mădălin Voicu, la acea vreme.

Proiectul de lege prevede excepţii de la amnistie în cazul a 28 de infracţiuni, în special cele violente printre care omorurile sau violurile. Deputaţii şi-au motivat decizia prin faptul că penitenciarele sunt prea aglomerate, iar deţinuţii sunt o povară pentru buget. 

×