x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Protocolul PSD-UNPR, o hârtie fără valoare

Protocolul PSD-UNPR, o hârtie fără valoare

de Diana Lazăr    |    05 Feb 2016   •   09:51
Protocolul PSD-UNPR, o hârtie fără valoare

Protocolul dintre PSD şi UNPR s-a semnat fără vreun fel de garanţii pentru progresişti că vor prinde locuri eligibile pe listele lui Dragnea pentru Parlament. Nici ameninţările generalului că votează legea PNL privind alegerea primarilor în două tururi, nici negocierile paralele cu Vasile Blaga nu l-au convins pe Dragnea să schimbe vreo virgulă din document.

Gabriel Oprea se va prezenta cu o strângere de mână şi o fotografie cu Liviu Dragnea în faţa soldaţilor săi din UNPR după semnarea protocolului cu PSD. Valoarea documentului e mai mult simbolică pentru că în niciunul dintre cele trei articole nu se stipulează că cele două partide vor candida pe liste comune la alegerile parlamentare. Iar numărul de 38 de mandate eligibile pentru progresişti rămâne doar un vis pentru Oprea. Asta deşi generalul a insistat la Dragnea inclusiv joi dimineaţa, cu nici două ore înainte de eveniment, ca liderul PSD să-i promită măcar verbal că UNPR are asigurată supravieţuirea politică după parlamentarele din toamnă. „Nu ne putem obliga la absolut nimic. El a cerut garanţii, dar nu-i putem oferi nimic acum ca mai apoi să nu ne ţinem de cuvânt. Dragnea e şi el strâns cu uşa de ai noştri, nu putea să-i dea lui Oprea 30 de locuri pentru că-l linşau (n.red - social-democraţii)”, au declarat pentru Jurnalul Național surse de la vârful PSD.

Oprea s-ar fi mulţumit şi cu garanţii verbale
Deşi redactat în limba română, protocolul a fost tradus pentru presă de cei doi preşedinţi de partide. În declaraţiile oficiale, Dragnea şi Oprea au dat asigurări că PSD şi UNPR vor candida pe aceeaşi listă la toamnă, lucru care nu se regăseşte în text. Dacă social-emocraţii nu se angajează la nimic în baza acestui protocol, progresiştii au totuşi angajamente de respectat. Astfel, UNPR nu va vota proiectul de lege al PNL care vizeaza reintroducerea celui de al doilea tur de scrutin pentru locale. Cu o zi înainte, Oprea a blocat negocierile cu PSD şi a ameninţat că partidul său va vota acest proiect alături de senatorii lui Vasile Blaga la şedinţa de plen de luni. Semnarea protocolului înseamnă şi faptul că cele două partide vor funcţiona ca o majoritate în actualul Parlament, au mai precizat liderii PSD şi UNPR. Deşi Gabriel Oprea a încercat să-i forţeze mâna lui Dragnea lansând informaţii despre o negociere paralelă cu Blaga, liderul PSD a mizat pe faptul că liberalii nu au ce să ofere UNPR, iar generalul se va agăţa cu orice preţ de foştii săi parteneri de guvernare.

Dacă vrem să facem o colaborare serioasă, nu are rost să vindem pielea ursului din pădure. După alegerile locale, vom face o evaluare şi atunci ne vom aşeza la masă şi vom ajunge la o concluzie.
Liviu Dragnea

Tăriceanu, sperietoarea UNPR
Şeful PSD afişează o atitudine mult mai deschisă. „Mă interesează foarte mult să semnăm un protocol de colaborare cu ALDE pentru alegerile locale”, a declarat liderul PSD. Sursele JN susţin că acest document va fi semnat chiar săptămâna viitoare. Cele două formaţiuni ar urma să încheie alianţe punctuale în teritoriu pentru formarea ulterioară a unor majorităţi în Consiliile Locale şi Judeţene. La schimb, Tăriceanu primeşte garanţia păstrării funcţiei din Senat.
 

×