x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD cere explicații ministrului Energiei după „taxa pe soare”: Popescule, ești dator cu răspunsuri

PSD cere explicații ministrului Energiei după „taxa pe soare”: Popescule, ești dator cu răspunsuri

de Redacția Jurnalul    |    04 Dec 2022   •   19:30
PSD cere explicații ministrului Energiei după „taxa pe soare”: Popescule, ești dator cu răspunsuri
Sursa foto: Hepta

Social-democratul Radu Ștefan Oprea îi cere ministrului Energiei, Virgil Popescu, să explice de ce a transpus Directiva Europeană privind energia din surse regenrrabile la modul imperativ, prin taxarea prosumatorilor, deși în textul directivei sintagma este „statele membre pot să taxeze...”.

„O întrebare pentru Ministrul Energiei, Virgil Popescu. De ce? De ce a ales să transpună Directiva europeană privind energia din surse regenerabile la modul imperativ, adică prin taxarea prosumatorilor, deși în textul directivei există sintagma . De ce pune frână dezvoltării energiilor regenerabile prin taxare?”, întreabă social-democratul Radu Ștefan Oprea.

Reprezentantul PSD spune că ministrul Energiei a făcut acest lucru în timp ce europarlamentarii PSD propun și primesc aprobarea comisiei ITRE din Parlamentul European pentru simplificarea procedurior și aprobărilor pentru instalarea parcurilor fotovoltaice cu putere mai mică de 50 kW.

„Popescule, ești dator cu multe răspunsuri, dar pe acesta trebuie să-l dai foarte repede pentru că în 2027 se inchide reactorul 1 de la Cernavodă și nu ai ce să pui în locul celor 700 MW. Energiile regenerabile sunt soluția dacă le încurajezi să se dezvolte, dar nu prin taxare, ci prin simplificare”, mai spune Oprea.

Și USR cere stoparea publicării în Monitorul Oficial și refacerea ordonanței emise în seara de dinaintea vacanței de Ziua Națională, prin care apare o nouă taxă în plină criză energetică: taxa pe soare, care vizează cetățenii și firmele care au investit în panouri fotovoltaice, produc curent și îl consumă în propria gospodărie sau firmă.

Potrivit USR, prin noua OUG, cetățenii și firmele vor fi obligați de stat să monteze contoare speciale, diferite de contoarele legate la rețelele naționale de energie, doar pentru a putea fi taxați pentru energia produsă de ei, consumată tot de ei.

„România este un stat european care dorește să treacă pe energie verde cât mai mult posibil. Primim și o grămadă de bani europeni pentru asta, pe care PSD și PNL nu sunt în stare să îi investească. Acum, inventează o nouă taxă, pentru a opri românii să devină prosumatori. De ce? Pentru că monopolul și piața captivă a companiilor energetice de stat trebuie protejate. Chiar cu prețul sacrificării producției de energie în plină criză energetică. Guvernul de securiști socialiști atinge noi culmi ale proastei guvernări”, spune Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: psd taxa pe soare Radu Ştefan Oprea