"În mod evident a intrat în valul 5. Am discutat de câteva sute de cazuri pe zi, acuma discutăm de câteva mii de cazuri pe zi, chiar dacă pare că situaţia s-a stabilizat de vreo patru, cinci zile asta înseamnă că lucrurile au revenit la normal. Vă spun apropos acel număr de reproducere bazal, ţineţi minte că am tot discutat, e pe la 1.70, deci foarte, foarte mult, am crescut de la 0,7 la 1,7 ceea ce demonstrează că este o creştere rapidă în România.
Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creştere din Europa şi nu mă refer doar la Uniunea Europeană, suntem pe locul doi sau trei aşa că nu avem încă niciun motiv să ne relaxăm, ci dimpotrivă trebuie să fim extrem de atenţi", a declarat, duminică seara, la Antena 3, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
"Omicron se va transmite comunitar în cel mult două săptămâni. Încă nu e preponderent acum în România, iar el iese şi la teste rapide", a mai declarat ministrul Sănătăţii.
Rafila, despre tratamentul anti Covid
Problema o reprezintă în acest moment o eventuală blocare a sistemului medical, a precizat oficialul care a mai spus că acum se lucrează la o procedură mai eficientă de testare.
"Prioritatea noastră e ca oamenii să fie testaţi din timp.
Cât despre tratamentul antiviral, încercăm să obţinem cam pentru 25% şi va disponibil în ambulatoriu, să îl iei acasă.
Va fi un tratament gratuit, deci omul nu mai trebuie să se ducă la farmacie", a precizat oficialul, la Antena 3.