x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Rebeliune - PNL spune "nu" fuziunii impuse

Rebeliune - PNL spune "nu" fuziunii impuse

de Erik Hoosz    |    06 Feb 2006   •   00:00
Rebeliune - PNL spune "nu" fuziunii impuse

Liberalii sustin ca negocierile de fuziune cu democratii sa aiba loc intr-un climat de confort, si nu sub presiune. De asemenea, ei vor ca fuziunea sa porneasca de jos, nu de sus, nu prin decizii care se impun, avertizand ca altfel exista riscul pierderii unui numar foarte important de militanti.

Acest punct de vedere a fost exprimat de senatorul Varujan Vosganian, care a adaugat ca procesul de consultare a filialelor din teritoriu privind fuziunea este aproape gata, urmand ca astazi, la Bucuresti, sa se ia o hotarare. "Dupa consultarea filialelor, va trebui sa decidem daca dam un raspuns negativ initiativei democratilor sau vom oferi o baza de negocieri. Cred ca ne vom indrepta spre a doua varianta", a declarat Varujan Vosganian. De asemenea, senatorul a adus in discutie si problemele ridicate de mai multi liberali asupra pastrarii doctrinei PNL.

AFILIERE CU PROBLEME. Varujan Vosganian sustine ca nu problemele doctrinare vor crea discutii intre cele doua partide, ci afilierea internationala a noii formatiuni politice. "Daca ar exista doua afilieri, nu ar fi probleme pentru noua constructie politica rezultata din fuziunea PNL si PD, dar cum acest lucru nu este posibil, vor fi discutii. Speram ca, dupa momentul discutarii ultimului raport privind aderarea Romaniei la UE, scorul electoral al Aliantei D.A. sa creasca suficient de convingator ca sa nu mai fie nevoie de fuziune", a adaugat Varujan Vosga-nian. Senatorul a subliniat ideea ca negocierile cu democratii sa se desfasoare intr-un climat de confort, si nu sub presiune. "Este o ironie amara ca am ajuns sa avem in stanga noastra PSD desprins din Frontul Salvarii Nationale si in dreapta PD, tot din fostul FSN. O ironie este si faptul ca PD a ajuns sa fie de centru-dreapta si sa coaguleze fortele de dreapta. Am dori ca sinceritatea propunerii PD sa permita negocieri intr-o stare de confort, si nu sub presiune", a declarat Vosganian.

CASATORIE DIN INTERES. La randul sau, vicepresedintele liberal Teodor Melescanu a afirmat la Arad ca: "Alianta dintre PNL si PD nu este o casatorie din dragoste, ci din interes. Exista un interes politic major ca acele doua formatiuni sa reprezinte forta politica de centru-dreapta din Romania capabila sa contrabalanseze PSD. Deci, din punctul meu de vedere, proiectul dezvoltarii Aliantei, inclusiv proiectul fuziunii, este un proiect extrem de actual si important pentru PNL, pentru PD, dar si pentru politica romaneasca, in general.

Fuziunea trebuie sa porneasca de jos, nu de sus, nu prin decizii care se impun, pentru ca impunerea unor decizii poate sa aduca rezultatul fuziunii la un partid fuzionat, care sa piarda un numar foarte important de militanti. Acesta este, dupa mine, un pericol pe care trebuie sa-l evitam cu orice pret".

BERCEANU, CONCESIV
Data lansata de PD privind realizarea fuziunii este doar "o propunere", si nu "o impunere", a incercat senatorul democrat Radu Berceanu sambata sa mai tempereze orgoliile liberalilor starnite de oferta colegilor de alianta. "Noi am facut o propunere, si nu o impunere. Cei de la PNL pot veni sa spuna ca data propusa de noi e prea apropiata. Nu e nici un fel de problema", a indulcit tonul Berceanu, care a adaugat insa ca totusi aceasta s-ar "impune", avand in vedere ca in toamna sau la inceputul anului viitor vor avea loc alegeri pentru desemnarea europarlamentarilor. (Aniela Nine)
×
Subiecte în articol: politic pnl