x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Registrul Comerţului a trecut la Camerele de Comerţ

Registrul Comerţului a trecut la Camerele de Comerţ

de Dana Piciu    |    10 Iun 2009   •   00:00

Deputaţii din Comisia juridică au dat ieri raport favorabil propunerii legislative privind trecerea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei în cea a Camerelor de Comerţ.



Deşi proiectul iniţial prevedea ca Registrul Comerţului să nu aibă personalitate juridică, în comisie s-a adoptat un amendament prin care ONRC a căpătat personalitate juridică. Un alt amendament acceptat de deputaţii jurişti stipulează că sumele care reprezintă diferenţe între veniturile încasate prin activitatea oficiilor Registrului şi cheltuielile aferente necesare funcţionării lor se fac venit la bugetul de stat.

×
Subiecte în articol: politic