x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Retrocedare - Academia Română primeşte bunurile înapoi

Retrocedare - Academia Română primeşte bunurile înapoi

de Dana Piciu    |    22 Apr 2008   •   00:00

Plenul Senatului a adoptat ieri un proiect de lege prin care bunurile mobile şi imobile cu caracter agrosilvic, precum şi categoriile de imobile ce fac obiectul Legii 10/2001 care au aparţinut Academiei Române se vor retroceda în totalitate şi vor reveni în folosinţa Academiei Române.

Plenul Senatului a adoptat ieri un proiect de lege prin care bunurile mobile şi imobile cu caracter agrosilvic, precum şi categoriile de imobile ce fac obiectul Legii 10/2001 care au aparţinut Academiei Române se vor retroceda în totalitate şi vor reveni în folosinţa Academiei Române. Pentru administrarea bunurilor silvice retrocedate, Academia poate încheia parteneriate “cu scopul atingerii obiectivelor sale”. Potrivit proiectului, terenurile cu destinaţie agricolă retrocedate Academiei conform legii vor fi comasate prin schimburi de terenuri cu Agenţia Domeniilor Statului. Tot acest patrimoniu agrosilvic va fi dobîndit de Academia Română la cerere, în mod gratuit, “pentru desfăşurarea programelor de cercetare ştiinţifică şi inovare tehnologică în scopul dezvoltării rurale durabile”. Pentru această iniţiativă, Camera Deputaţilor este decizională.

×
Subiecte în articol: politic