Viceministrul georgian al Economiei, Natia Mikeladze, şi secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Nicuşor Marian Buică au semnat, vineri, un memorandum de înţelegere care va permite reactivarea liniei de feribot Constanţa-Batumi, scrie publicaţia Trend.az.
Memorandumul de înţelegere privind cooperarea bilaterală în domeniul transportului va permite reactivarea liniei de feribot dintre porturile din Georgia şi România în viitorul apropiat, potrivit Ministerului Economiei de la Tbilisi.
Tototată, documentul semnat în capitala Georgiei va facilita dezvoltarea legăturilor de transport între cele două ţări şi crearea de noi locuri de muncă.
Memorandumul a fost semnat cu ocazia vizitei în Georgia a unei delegaţii a Ministerului Transporturilor din România, care a început la 23 octombrie.
În timpul vizitei, membrii delegaţiei române au vizitat porturile georgiene Batumi şi Poti, unde au avut întâlniri cu autorităţile locale şi cu reprezentanţi ai unor companii private interesate să investească în reluarea liniei de feribot.
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a convenit, la 3 septembrie, cu omologul din Georgia, Grigol Vaşadze, reactivarea liniei de feribot dintre Constanţa şi Batumi, arătând că speră ca în viitor să se ajungă la rezultate concrete în privinţa acestui subiect.
"Georgia este un vecin direct al României, de care o desparte doar Marea Neagră. Până nu demult, am avut peste mare o conexiune de feribot care opera între portul Constanţa şi porturile georgiene Batumi şi Poti. Am căzut de acord că, pentru a restabili şi a revitaliza această legătură directă între România şi Georgia, se impun nişte paşi comuni mai energici. Ea ar putea să facă mai mult decât să faciliteze schimburile comerciale bilaterale, ar putea atrage importante fluxuri de mărfuri, care să circule între Europa, Caucaz, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. Astfel, Constanţa ar putea deveni pe partea românească un nod de transport important în zonă şi am avut deja discuţii extinse pe această temă şi sper ca în viitorul apropiat să avem şi rezultate concrete. Sunt semnale pozitive în acest sens", a afirmat Titus Corlăţean, într-o declaraţie de presă, la finalul unei întrevederi cu Grigol Vaşadze, aflat în vizită la Bucureşti, în calitate de invitat de onoare la Reuniunea anuală a diplomaţiei române (2-3 septembrie).