x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Politică Scandal pe legea SRR şi SRTv

Scandal pe legea SRR şi SRTv

de Dana Piciu Publicat la 10 Iun 2009 00:00 Modificat la 10 Iun 2009 00:00

Proiectul de lege pentru organizarea şi funcţionarea SRTV şi SRR a primit ieri în plenul Camerei Deputaţilor o prelungire de 15 zile pentru a fi dezbătut, deşi reprezentanţii PDL ar fi preferat să fie adoptat tacit chiar ieri.



Proiectul de lege a provocat şi marţi discuţii contradictorii şi atacuri la persoană, după ce, cu o zi înainte, deputaţii s-au făcut maimuţe între ei. De data aceasta a venit rândul doamnelor să se ironizeze. Deputata PSD Aura Vasile a acuzat-o pe iniţiatoarea proiectului, democrat-liberala Raluca Turcan, că e în conflict de interese "pentru că soţul dânsei lucrează unde lucrează", referindu-se la calitatea de purtător de cuvânt al Preşedinţiei a lui Valeriu Turcan. Replica Ralucăi Turcan a venit imediat: "Pot vorbi ore în şir despre soţul meu cu care mă mândresc, nu ştiu dacă e şi cazul doamnei Aura Vasile".

×
Subiecte în articol: politic