„Aș spune că e o diferență între ceea ce au făcut colegii de la PSD, care au reacționat și au greșit, e adevărat și ceea ce au făcut cei de la AUR care s-au trezit de pe stadion în Parlamentul României (...), iar unii, din nimic, din oameni care nu aveau nici un loc de muncă, oameni care erau șefi de galerie, au ajuns parlamentari (...) și iată că se comportă ca pe stadioane. E adevărat că e foarte greu să te abții, pentru că dvs. nu vedeți ce fac ei pe holurile Parlamentului, atunci când nu e totul transmis live, cum te jignesc, cum te împing, cum te înghiontesc, cum încearcă să te umilească și e foarte greu ca om, că și noi parlamentarii suntem oameni, nu suntem roboți, să acceptăm chiar de toate și atunci, din când în când, mai faci și greșeala de a reacționa și a răspunde, încercând să-i arăți celui care te jignește că nu poți să stai impasibili și să accepți orice”, a afirmat Alfred Simonis despre scandalul de marți dintre Gabriel Zetea (PSD) și George Simion (AUR).
Întrebat dacă au picat deputații PSD Gabriel Zetea și Adrian Solomon în capcana lui George Simion, Simonis a precizat: „Am picat și eu în această plasă, așa că nu pot să condamn pe nimeni”.
„Domnul Simion are un tip de mesaj extremist, pe care încearcă să-l promoveze pentru electoratul domniei sale, care din păcate există în România. Eu cred că cei care se uită la televizor înțeleg faptul că și parlamentarii sunt oameni și că uneori mai trebuie să-i și răspunzi celui care te jignește, nu neapărat în același mod, dar să nu-l lași să te intimideze, pentru că ceea ce încerca domnul Simion și, mai periculos, acel domn Tănasă, pe care când e un scandal în Parlament, iar George Simion încearcă să atragă atenția, atunci se află acest domn Tănasă, singura calitate a domniei sale este că urlă, are un timbru vocal foarte impozant, se aude cel mai bine din sală, urlă la fiecare ședință de plen și are această calitate că are gura mare. De câte ori urlă pe tine, dacă nu răspunzi, dai senzația că ești un cățeluș, o pisicuță certată de George Simion și Dan Tănasă. Iertați-mă și pe mine și pe colegii mei că nu vreau să-i las pe niște descreierați să urle în urechea mea și eu să nu răspund niciodată la nimic”, a adăugat social-democratul.
El neagă că parlamentarii PSD ar da „apă la moară” formațiunii condusă de George Simion.
„Dvs. spuneți că dăm apă la moară, eu nu sunt de acord că dacă-i răspunzi unui berbec așa cum trebuie, îi dai apă la moară. Mă rog, dacă dvs. vreți să stăm să ne umilească George Simion prin Parlament și să urle, să ne împingă și noi să stăm cu mâinile la spate, eu nu sunt de acord cu asta, îmi pare foarte rău (...). Suntem oameni înainte de a fi parlamentari”, a mai spus Simonis.
Liderul AUR, George Simion, și deputatul PSD Gabriela Zeetea au fost protagoniștii unei dispute, marți, în Comisiile de Muncă și Buget, în timp ce se discuta despre eliminarea parlamentarilor de pe lista demnitarilor care primesc indemnizații majorate.
(sursa: Mediafax)