x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sistem de pensii pentru agricultori

Sistem de pensii pentru agricultori

de Dana Piciu    |    14 Oct 2008   •   00:00

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat ieri, pe articole, o propunere legislativă care prevede ca viitorii pensionari agricultori să plătească o contribuţie foarte redusă, în mutualitate cu statul, iniţiativa aparţinând deputatului PSD Adrian Năstase.



Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat ieri, pe articole, o propunere legislativă care prevede ca viitorii pensionari agricultori să plătească o contribuţie foarte redusă, în mutualitate cu statul, iniţiativa aparţinând deputatului PSD Adrian Năstase. Acesta a explicat că mutualitatea se referă la faptul că agricultorul participă cu o treime din contribuţia lunară, iar bugetul de stat cu două treimi. "Agricultorul pune un leu, în timp ce statul va pune doi lei şi se construieşte un sistem autentic de pensii", a explicat  Năstase. El a mai spus că acest proiect este pentru viitor, în acord cu Comisia Europeană, şi are avizul favorabil al Guvernului. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a afirmat că acest proiect este unul modern, important şi că a lucrat personal la el. Camera Deputaţilor, care este for decizional, va da mâine votul final la această propunere legislativă.

×
Subiecte în articol: politic