x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sondaj IMAS - Alianta este in top, dar in scadere

Sondaj IMAS - Alianta este in top, dar in scadere

01 Mar 2005   •   00:00

Barometrul Opiniei Publice, realizat de IMAS in perioada 10-17 februarie, arata ca, in privinta intentiilor de vot pentru alegerile parlamentare, Alianta PNL-PD se mentine in top, dar este in scadere.

In aceasta perioada, Alianta PNL-PD ar intruni 58% dintre sufragii, in timp ce in ianuarie 2005, Alianta se bucura de 66% din intentiile de vot ale romanilor. In februarie 2005, PSD a obtinut 24% din posibilele voturi ale respondentilor, PRM 9%, UDMR 4%, in timp ce spre alte partide s-au indreptat 5% din voturi. In ianuarie 2005, PSD se bucura de numai 19% din intentiile de vot, PRM de 7%, UDMR de 5%, iar 3% ar fi fost optiuni pentru alte partide.

INCREDERE. Conform IMAS, Traian Basescu se bucura de increderea a 63% dintre romani, urmat de premierul Calin Popescu Tariceanu si ministrul Mona Musca, cu 54%, si de consilierul prezidential Theodor Stolojan (43%). Fostul ministru de Externe, Mircea Geoana, este singurul care a reusit sa sparga plutonul puterii, cu o cota de 46% incredere, plasandu-se intre Tariceanu si Stolojan. Fostul prim-ministru Adrian Nastase se bucura de increderea a 29% dintre romani, iar fostul presedinte Ion Iliescu de 26%.

GUVERN. Cota de incredere acordata Guvernului este insa in descrestere. La intrebarea "Apreciati ca actualul guvern conduce tara mai bine sau mai rau decat cel de dinainte?", 38% dintre respondenti au raspuns in luna februarie "mai bine", fata de 59% cati au dat acelasi raspuns in luna ianuarie. 19% au raspuns "mai rau" in luna februarie, fata de 9% cati au dat acelasi raspuns in ianuarie. In privinta directiei in care merge Romania, 54% dintre intervievati au raspuns in februarie ca merge intr-o directie buna, in timp ce in ianuarie, 64% au dat acest raspuns. Sondajul a fost realizat in 105 localitati, pe 1.242 de persoane, marja de eroare fiind de 2,9%. (Monica Iordache)

×
Subiecte în articol: politic