„În 2020 am învins PSD-ul, am fost la un pas de a câștiga alegerile și de a transforma Constanța într-un oraș modern, în care cetățenii să se simtă respectați, un oraș ridicat din subdezvoltarea în care l-au afundat atâta amar de vreme PSD și PNL. În București, Brașov, Timișoara, Bacău sau Câmpulung Muscel primarii USR au demonstrat că se poate și altfel. Orașe în care s-au construit școli, grădinițe, parcuri, unde lucrările de modernizare s-au făcut cu simț de răspundere și în interesul cetățenilor. Acum, vom învinge și PNL-ul, filiala mai mică a PSD”, a declarat Stelian Ion, după anunțarea rezultatului votului.
Stelian Ion consideră că primarul Vergil Chițac și PNL i-au mințit în 2020 pe constănțeni cu discursul „votului util“ pentru a câștiga Primăria.
„A urmat, atât la nivel național, cât și local trădarea electoratului de dreapta. PNL a creat alianța toxică cu PSD, l-a adus la guvernare, deși a promis alegătorilor că va scăpa țara de PSD. Toată campania PNL și a lui Vergil Chițac a fost o minciună. Primarul Chițac și PNL au arătat în acest mandat că pot doar să creeze haos și să distrugă tot ce le iese în cale, bulevarde, străzi, parcuri. Au arătat că nu sunt altceva decât instrumente pe care șefii PSD le folosesc pentru propriile interese imobiliare”, a declarat președintele USR Constanța.
Stelian Ion are certitudinea că și Constanța poate fi un oraș european, un oraș al cetățenilor, nu al grupurilor de interese care l-au căpușat mai bine de 20 de ani: „De zeci de ani, Constanța nu mai este a constănțenilor, ci a acelorași politicieni meschini care, prin rotație, au jucat și prosperat în aceeași horă a lăcomiei. Acest lucru va înceta după alegeri. Avem proiecte, avem soluții pentru problemele grave ale orașului, avem viziune, echipă și competențele necesare pentru a scoate Constanța din mâinile lor. Sunt sigur că putem, pentru că și constănțenii își doresc acest lucru. 2024 este anul în care vom începe să ne recâștigăm demnitatea și mândria de a fi constănțeni”.
(sursa: Mediafax)